În 2012 încep lucrările la sală

La dubla confruntare a Universităţii cu israelienii de la Bnei Hertzeliya a fost prezent şi primarul Ion Lungu. Şeful administratiei locale a salutat calificarea sucevenilor în optimile Challenge Cup şi a anunţat că în 2012 va începe construcţia sălii polivalente.

Ion Lungu este de parere că revenirea lui Leonard Bibirig în postura de antrenor principal a fost de bun augur pentru echipa de handbal. Primarul Sucevei speră ca Universitatea să avanseze cât mai mult în Cupa Challenge, dar recunoaşte că reeditarea performanţei din 2009 este greu de realizat.

“Vreau să-i felicit pe cei de la echipa de handbal pentru calificarea în optimile Challenge Cup. Sper ca revenirea lui Bibirig ca principal să redreseze echipa şi să ajungem cât mai departe în cupele europene. Am fi vrut să jucăm din nou finala, dar, din păcate, în vară au plecat jucători importanţi, iar alţii sunt accidentaţi. În această dimineaţă am avut o şedinţă a Consiliului de Administraţie în care am încercat să găsim soluţii pentru a asigura finanţarea echipei”, a spus Ion Lungu.

Primarul municipiului Suceava a readus în discutie şi construcţia unei săli polivalente, dând asigurări că anul viitor vor începe lucrările la noul complex sportiv: “Nu am abandonat ideea ca anul viitor să demarăm construcţia sălii polivalente. Chiar dacă este perioada de austeritate vom începe acest proiect.”

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "În 2012 încep lucrările la sală"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*