Murariu rămâne la Cetatea

Chiar daca Cetatea a coborat doua esaloane valorice, antrenorul Ovidiu Murariu s-a aratat dispus sa ramana pe banca tehnica a echipei chiar si la nivelul Ligii a V-a. “Atat timp cat am început o colaborare cu acesti oameni care au încercat sa revigoreze echipa, mi se pare normal sa raman alaturi de ei. Deocamdata, am înteles ca FC Cetatea nu poate fi sustinuta din punct de vedere legal, dar eu am încredere ca din iarna proiectul nostru îsi va atinge obiectivele”, a spus Ovidiu Murariu.

Tehnicianul a mai precizat ca îsi doreste ca toti jucatorii care s-au pregatit sub bagheta sa în aceasta vara sa ramana în continuare la Cetatea. “Mi-ar place sa continue toti alaturi de Cetatea. Am reusit sa formam cat de cat un lot, care a progresat de la meci de la meci si cred ca este si în interesul lor sa ramana.în perspectiva în care lucrurile se vor schimba în bine în iarna”, a mentionat Murariu.

Cetatea Suceava ar trebui sa debuteze in campionatul Ligii a V-a in compania celor de la Avantul Baia, intr-un meci programat duminica, cu incepere de la orele 13.00, pe stadionul “Nada Florilor” din Falticeni.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Murariu rămâne la Cetatea"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*