Despre bani şi promovare

Dumitru Moldovan, preşedintele clubului Rapid Suceava, s-a declarat nemulţumit de valoarea prea mare a amenzilor pe care echipe din Liga a II-a trebuie să le plătească pentru cartonaşele care le primesc jucătorii. Într-o intervenţie avută la Sport Total FM, oficialul de pe Areni a lăsat să se înţeleagă că arbitrii ar putea avea directive din partea conducerii Federaţiei pentru a acorda cât mai multe cartonaşe.

”Aceste probleme au fost puse în discuţie când am avut întrunirea LPF2, cu domnul Braşoveanu. S-au pus în discuţie toate aceste amenzi legate de cartonaşele galbene, roşii. Noua conducere a Federaţiei ne-a promis că se vor micşora amenzile, dar nu s-a umblat deloc la ele. Ar putea fi şi directive, pentru ca să fie multe cartonaşe, ca să contribuim noi la buget”, a declarat Dumitru Moldovan

În primele 13 etape din actualul sezon al Ligii a II-a, Rapid CFR a fost sancţionată cu trei cartonaşe roşii. Două le-a încasat Andrei Cerlincă, iar unul Ciprian Sumanariu, ultimul fiind eliminat sâmbăta trecută, aproape gratuit, după fluierul final al meciului cu FCM Dorohoi.

Dumitru Moldovan a vorbit la Sport Total FM şi despre licitaţia eşuată prin care cluburile din Liga a II-a au încercat să-şi vândă la pachet drepturile TV pentru meciurile din actualul sezon. „LPF2 nu poate organiza o licitaţie deoarece nu este organizatoarea competiţiei. Organizatoarea este FRF şi numai Federaţia poate face asta. Trebuie o convenţie semnată între Federaţie şi Liga 2. Asta este foarte greu de realizat. Daca s-ar semna, Federaţia ar rămâne doar cu Liga 3, cu juniorii republicani, cu fotbalul feminin. Liga 2 contribuie la Federaţie cu 1,5 milioane de euro”, a precizat preşedintele clubului sucevean.

“Dacă vor veni şi alţi sponsori, sperăm să ne batem la promovare”

Moldovan consideră că Rapidul poate ataca promovarea doar în cazul în care lângă echipă, pe lângă autorităţile locale, ar veni câţiva sponsori puternici. “Autorităţile locale şi, în special, domnul primar Ion Lungu ne susţin. De exemplu, anul trecut nu prea ne-au dat bani pentru că eram la retrogradare. Primarul a spus că plăteşte performanţa. În această vară am încercat să aducem jucători foarte buni pentru liga a doua. Am adus nouă jucători. Aici e şi meritul antrenorilor. Eu ca preşedinte am adus jucători. Anul acesta s-a renunţat la nişte jucători care au tras echipa în jos anul trecut. Sucevenii sunt dornici de fotbal. Noi am avut echipa de Liga I. Din păcate, nu avem şi noi ca alte oraşe niste sponsori la potenţialul unei promovări. Din cauza asta, am zis că anul astă să formăm o echipă şi obiectivul nostru e clasarea în primele şase. Dacă vor veni şi alţi sponsori, sperăm să ne batem la promovare”, a conchis Moldovan.

În următoarea etapă a Ligii a II-a, Rapid Suceava primeşte sâmbătă, pe stadionul Areni, vizita formaţiei CF Brăila.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

6 Comentarii

  1. In retur avem nevoie de jucatori sub 21 de ani si am si eu o propunere : Daniel Bruma ( 20 de ani ) atacant de la Gloria Bistrita ! E un jucator bun marca si goluri ! Ce ziceti d-le Moldovan ?

  2. Probabil,domn´Moldovan,vreti sa-l bagati pe Tudoreanu in Guiness Book!Din judet in..Liga I.Vorbe,doar vorbe,Comisare…

Dă-i un răspuns lui dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *