Modernizări pe Areni

Stadionul Areni va fi cosmetizat în această vară. Schimbarea zgurei de pe pista de atletism, bănci noi de rezerve şi modernizarea tribunei oficiale sunt promisiunile preşedintelui Ciprian Anton. Noul preşedinte al clubului Cetatea este hotărât să schimbe faţa bătrânului Areni.

“Voi incerca sa am o noua discutie cu presedintele CSM Suceava, Valerica Gherasim, sa vedem in ce masura vom putea aduce zgura sa punem pe pista de atletism. Vom incerca saptamana viitoare sa daramam bancile de rezerve si sa punem altele noi. Am purtat deja discutii cu un potential investitor care s-a aratat interesat sa contribuie cu bani, iar in schimb va avea reclama pe bancile de rezerve”, a marturisit Ciprian Anton.

Presedintele Cetatii nu i-a uitat nici pe oficialii care vor fi prezenţi la meciurile de pe Areni. Aceştia vor putea viziona jocurile Cetăţii în condiţii mult mai bune ca până acum.

“Vom incerca sa inchidem o parte dintre locurile de la oficiala si sa facem o tribuna VIP, asa cum este la toate echipele. Mi se pare normal ca cei care ne ajuta la buna desfasurare si bunul mers al echipei sa aiba parte de alt tratament decat restul spectatorilor. Chiar daca multe persoane o sa ma condamne pentru acest lucru, asa se intampla peste tot in lume si vreau ca cel putin 30 de locuri sa fie acoperite si sa fie rezervate pentru invitatii speciali. Sunt presedinti de cluburi care vin la noi, sunt observatori si e pacat de exemplu ca un observator sa stea in acelasi rand cu ceilalti spectatori si sa fie injurat”, a mai spus Ciprian Anton.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Modernizări pe Areni"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*