Minaur Baia Mare – CSU Suceava, miercuri, ora 18.00

CSU Suceava revine la mijlocul acestei saptamani pe teren pentru meciul cu Minaur, programat miercuri, de la ora 18.00, la Baia Mare, in cadrul etapei a II-a din play-out-ul Ligii Zimbrilor.

Universitarii sunt obligati sa aduca puncte din deplasare daca vor sa evite barajul la finalul sezonului. “Am inceput prost play-out-ul si atmosfera de la echipa este acum ceva mai incordata. Infrangerea din prima etapa ne obliga sa aducem puncte din deplasare. Cred in baieti ca vor da totul sa iesim din aceasta pasa proasta” a spus secundul Iulian Andrei.

Suntem intr-o situatie foarte grea. Am pierdut primul meci din play-out si mergem cu moralul scazut la Baia Mare. Suntem in fata unui joc foarte greu, in care pornim cu sansa a doua, dar mergem acolo sa castigam. Trebuie sa gandim pozitiv, sa ne legam de orice minge si sa luptam pana la capat sa evitam barajul”, a completat principalul Adrian Chirut.

Antrenorii suceveni nu vor putea miza in acest meci pe Alin Petrea, cu intindere musculara, in vreme ce Andrei Olariu este incert.  In sezonul regular, cele doua formatii si-au impartit victoriile, fiecare castigand meciul de pe teren propriu. A fost 32-27 la Baia Mare si 29-24 la Suceava.

Programul etapei a II-a din play-out:

Universitatea Cluj – HC Buzau

CSM Bacau – CSM Fagaras

Minaur Baia Mare – CSU Suceava

  Echipa M V E I Gol Pct.
1. Minaur Baia Mare 1 1 0 0 32-20 8
2. CSM Fagaras 1 1 0 0 22-17 6
3. CSM Bacau 1 1 0 0 23-17 4
4. CSU Suceava 1 0 0 1 17-23 4
5. HC Buzau 1 0 0 1 17-22 2
6. Universitatea Cluj 1 0 0 1 20-32 0

La finalul turneului play-out, primele doua clasate vor ramane in Liga Zimbrilor, ocupantele locurilor 3 si 4 vor ajunge la baraj, iar ultimele doua echipe vor retrograda in Divizia A.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close
error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!