Miercuri este ziua decisivă

Şedinţa Consiliului de Administraţie a clubului Universitatea programată miercuri va fi decisivă pentru viitorul echipei. În funcţie de hotărârile care se vor lua în cadrul întâlnirii, va fi clarficată şi situaţia celorlalti trei jucători aflaţi la final de contract: Andrei, Şoldănescu şi Pancu.

“Cu Iulian Andrei şi Bogdan Şoldănescu urmează să mai avem o discuţie după şedinţa de miercuri. Întelegerile depind de întâlnirea Consiliului de Administratie, care va prefigura ce nivel de finanţare vom avea în noul sezon. Suma totală pe care o vom obţine va genera nivelul contractelor în continuare. Cu Mihuţ Pancu vom discuta pe alte coordonate. Este un jucător care, în cei doi ani petrecuţi la Suceava, şi-a adus o contributie foarte importantă la rezultatele echipei, dar a avut şi multe probleme de sănătate şi scăderi de evoluţie sportiva. Pancu este un caracter deosebit, merită atenţia noastră în continuare si vom avea o discuţie cu el în zilele următoare”, a declarat Petru Ghervan.

Directorul tehnic al Universităţii susţine că şi-ar fi dorit să demareze negocierile cu jucătorii aflaţi la final de contract încă de la începutul anului.

“Cu cât negociem mai târziu este mai rău atât pentru jucători, cât şi pentru noi. Condiţiile vor fi înăsprite de ambele părţi cu cât trece timpul. Era firesc să fi discutat cu jucătorii din echipa noastră începând din ianuarie şi acum să fi avut încheiate înţelegerile. În primul rând atunci nu exista o certitudine a locului pe care îl obţinem. Eu nu o sa mă hazardez niciodată cu promisiuni la jucători, să le obţin semnături pe lucruri incerte. Sper ca discuţia de miercuri să lămurească aceste lucruri pentru că nu este târziu, nu a început sezonul de pregătire”, a mai spus managerul Universităţii.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Miercuri este ziua decisivă"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*