Memorialul „Sandrino Gherine” şi-a desemnat laureaţii primei ediţii

Municipiul Campulung Moldovenesc a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute prima editie a Memorialului “Sandrino Gherine”. Organizata in amintirea fostului fotbalist al gruparilor Cetatea Suceava si FC Botosani, competitia a adunat la poalele Raraului 44 de echipe, impartite pe trei categorii de varsta.

Dintre cele sapte cluburi sucevene inscrise in competitie, grupa de 2007 de la LPS Suceava a obtinut cel mai bun rezultat. Condusa de pe margine de antrenorul Andrei Itco, formatia suceveana a cucerit medaliile de argint, dupa o finala pierduta in fata Luceafarului Cluj. La categoria 2002 s-a impus Sporting Juniorul Vaslui, iar la categoria 2005 trofeul a ajuns in vitrina bistritenilor de la FC Inter Viisoara.  Sucevenii au obtinut si cinci dintre premiile individuale prin Cosmin Damian (ACS Junior Câmpulung) – cel mai bun portar la categoria 2002, Alexandru Ferari – cel mai bun jucator la categoria 2002, Alexandru Drehluta (ACS Junior Câmpulung) – cel mai bun portar la categoria 2005, Daniel Taran (CSM Dorna) – cel mai bun jucator la categoria 2005 si Claudiu David (LPS Suceava) – cel mai bun portar la categoria 2007.

Rezultatele finalelor si premiile individuale la cele trei categorii:

Categoria 2002:

Finala mica:

CSMS Iasi – ACS Junior Câmpulung Moldovenesc 2-2 (6-5, d.p.)

Finala mare:

Sporting Juniorul Vaslui – Husana Husi 4-1

Cel mai bun portar: Cosmin Damian (ACS Junior Câmpulung);

Golgeteri: Claudiu Prisaciuc (CSMS Iasi) si Alex Codreanu (Sporting Juniorul Vaslui);

Cel mai bun jucator: Alexandru Ferari (ACS Junior Câmpulung).

 Categoria 2005:

Finala mica:

LPS Piatra Neamt – CS Pajura Husi 7-1

Finala mare:

FC Inter Viisoara Bistrita – CS Luceafarul Cluj 2-0

Cel mai bun portar: Alexandru Drehluta (ACS Junior Câmpulung);
Golgeter: Matei Moraru (LPS Piatra Neamt);

Cel mai bun jucator: Daniel Taran (CSM Dorna Vatra Dornei).

Categoria 2007:

Finala mica:

Didi Junior Iasi – ACS Kinder Targu Mures 5-3

Finala mare:

CS Luceafarul Cluj – LPS Suceava 3-2

Cel mai bun portar: Claudiu David (LPS Suceava);

Golgeter: Paul Crisan (Luceafarul Cluj);

Cel mai bun jucator: Ianis Urbanovici (CSMS Iasi) si Cristian Fodor (CS Viitorul Bacau).

 Managerul turneului, Mihai Eremia, care a fost coleg atât ca jucator, cât si ca antrenor cu Sandrino Gherine, spera ca turneul de la Campulung sa devina o traditie si sa reuneasca an de an cele mai puternice echipe din tara la nivel de copii. “Desi a fost foarte greu, am simtit ca pot face acest gest pentru colegul si prietenul meu Sandrino Gherine. Sper ca prin organizarea acestei competitii, Gherine sa ramâna viu în memoria celor care l-au cunoscut pe terenul de fotbal. Au fost 44 de echipe la start, un nivel extrem de ridicat si ma bucur ca toti cei prezenti au plecat acasa multumiti de organizare. Le multumesc tuturor pentru participare si în mod special celor care m-au ajutat sa organizez acest adevarat maraton fotbalistic, municipalitatii din Câmpulung”, a declarat managerul Mihai Eremia.

Castigatoarele Memorialului “Sandrino Gherine” au primit câte un voucher de participare la “Brasov Junior’s Cup” ce va avea loc în vara. Primele patru clasate au primit premii din partea organizatorilor, iar celelalte echipe au fost rasplatite cu câte o diploma de participare. La festivitatea de premiere a participat fostul mare international Costel Orac (foto), mama si sora regretatului Sandrino Gherine, precum si presedintele AJF Suceava, Ciprian Anton si primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihaita Negura.

Prima editie a Memorialului “Sandrino Gherine” a fost organizata de ACS Junior Câmpulung Moldovenesc, în colaborare cu ACS Kids Tâmpa Brasov, având sustinerea Primariei si a Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Memorialul „Sandrino Gherine” şi-a desemnat laureaţii primei ediţii"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*