Meci de care pe care la Pojorâta

Bucovina Pojorata

Într-un alt meci al etapei a XXI-a, Bucovina Pojorâta primește astăzi, de la orele 15.00, pe teren propriu, vizita Ceahlăului Piatra Neamț. Întâlnirea de la poalele Giumalăului se anunță una de care pe care, ambele formații fiind în mare foame de puncte. Pojorâta caută prima victorie după o secetă de trei etape, în vreme ce trupa antrenată de Stefano Maccoppi mai are nevoie de minim trei puncte pentru a scăpa de “lanterna roșie” a seriei și implicit de retrogradarea directă.

“Ne așteptăm la un meci foarte greu, pentru că vom întâlni o echipă a Ceahlăului cu un lot complet remaniat, care a făcut două jocuri bune de la reluarea campionatului. Ceahlăul este acum o echipă bine organizată, cu jucători experimentați, cu mulți străini care sunt sigur că nu au venit pe bani puțini să joace în România. Cu toate acestea, trebuie să facem tot posibilul să câștigăm cele trei puncte pentru a începe play-off-ul de pe un loc cât mai bun”, a declarat antrenorul Dănuț Mândrilă, care nu a ascuns faptul că se teme de arbitraj, după ce nemțenii au fost avantajați de fluierași în runda trecută, cu Brăila.

Eliminat în meciul precedent de la Constanța, fundașul Claudiu Juncănaru este singura absență din lotul celor Bucovina Pojorâta.

Bucovina Pojorâta (echipa probabilă): Pop – Cristescu, Răuță, Moisi, Jardă – Buhăcianu, Stănescu, Jugaru, Căinari – M. Coman, Al. Marin.

Meciul direct din tur s-a încheiat 0-0, punctul de sub Pietricica fiind de altfel singurul pe care l-a obținut până acum Pojorâta în deplasare.

Programul etapei a XXI-a:

Dacia Unirea Brăila – Rapid București
Oțelul Galați – ACS Berceni
SC Bacău – CS Balotești
Rapid Suceava – Farul Constanța
Bucovina Pojorâta – Ceahlăul Piatra Neamț
Gloria Buzău – Academica Clinceni
Dunărea Călărași va sta în această rundă.

Clasament sezonul regulat 2015/2016:

LOCECHIPAMVEÎGMGP+/-PCT
1Rapid Bucuresti24166243103354
2Dunarea Calarasi24157250133752
3Farul Constanţa24135646301644
4Dacia Unirea Braila24135630191144
5FC Clinceni24134745232243
6SC Bacău24113102828036
7ACS Berceni249783235-334
8Gloria Buzău2494112339-1631
9CS Baloteşti2468102330-726
10RAPID SUCEAVA2467112236-1425
11Ceahlaul Piatra Neamt2435161440-2614
12Otelul Galati2433181243-3112

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Meci de care pe care la Pojorâta"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*