Masa unui fotbalist profesionist și secretele lui Messi

Care sunt secretele lui Lionel Messi, unul dintre cei buni jucători din istoria fotbalului? Ce mănâncă și ce tipuri de exerciții fizice face? Citește acest articol și vei afla.

Cotat la 180 de milioane de euro, Messi se mișcă pe teren ca un artist, făcând ca sportul să pară ușor de practicat. Pentru a ajunge la acest nivel, el pregătește meciurile cu două tipuri de exerciții fizice, primul dintre ele antrenând viteza lineară atât în alergarea cu fața, cât și în alergarea cu spatele. Regimul de antrenament pune accent pe ruperile de ritm. Potrivit specialiștilor, antrenarea vitezei lineare este foarte importantă pentru un fotbalist, pentru că îl ajută să aibă viteză, coordonare, accelerație, „frâne”, abilități prin care își depășește cu ușurință adversarul direct pe terenul de joc.

Accentul pe viteză și pe coordonare

Al doilea exercițiu antrenează viteza multidirecțională, care ajută fotbalistul să accelereze în direcții diferite în condiții de stabilitate, coordonare și viteză. Așa cum se poate vedea, ambele tipuri de exerciții vizează viteza și coordonarea mișcării piciorului, capitole la care Messi excelează.

Foarte importantă este și odihna, căreia de ceva timp argentinianul îi duce dorul: „Îmi place să trag un pui de somn la amiază, dar nu reușesc să fac acest lucru decât atunci când sunt în cantonament cu naționala Argentinei. Acasă nu am această posibilitate, copiii îmi ocupă tot timpul”.

Ce mănâncă Messi?

Meniul starului argentinian a fost dezvăluit de revista de specialitate Mens Health. Cu câteva zile înaintea meciului, nutriționistul îi scoate din dietă carbohidrații și introduce mai multe proteine. Lionel bea zilnic trei shake-uri cu proteine și opt pahare cu apă. Messi renunță la carbohidrați pentru ca mușchii să mărească absorbția acestor substanțe, în timp ce organismul încearcă să valorifice depozitele de zahăr disponibile.

Corpul lui Messi primește o injecție de energie atunci în dietă sunt reintroduși carbohidrații, cu puțin timp înaintea meciului. Cu cinci zile înaintea orei de start, argentinianul mănâncă supă de legume la fiecare masă. Acest fel de mâncare conține turmeric, chili, coriandru și ghimbir, mirodenii care dilatează vasele de sânge și impulsionează circuitul sangvin. În același timp, supa îi hidratează corpul. Cu o zi înaintea meciului, Messi mănâncă pește, pui sau creveți alături de cartofi, legume verzi sau portocale. În fine, cu cinci ore înainte de meci, masa e formată din fulgi de ovăz sau albușuri de ou, pentru proteine și carbohidrați. Cu 90 de minute înainte de startul partidei, Messi mănâncă fructe (banane, mango, mere).

Aceasta este dieta care l-a ajutat să doboare record după record, în ciuda unui fizic fragil (în comparație cu Cristiano Ronaldo).

Este bun și în bucătărie

Vedeta argentiniană are bucătar personal, dar asta nu înseamnă că nu se pricepe la gătit. De altfel, a fost inclus de sokkaa.com în Top 3 fotbaliști care sunt buni și în bucătărie. Cel mai bine îi iese friptura de vită la cuptor, dar mâncarea sa favorită este Milanesa Napolitana, un fel de mâncare din țara natală având ca ingrediente brânză, ceapă și roșii asezonate cu tot felul de condimente. De asemenea, îi plac șnițelele.

Palmares Lionel Messi:

5x Baloane de Aur FIFA

3x Cel mai bun fotbalist din Europa UEFA

16x golgheter LaLiga (după plecarea lui Ronaldo din Spania, argentinianul a rămas fără un adversar pe măsură în lupta pentru un nou titlu de golgheter. Pariorii pot câștiga bani mizând pe el chiar și fonduri din promoții precum Betano Bonus).

4x câștigător al Ligii Campionilor

9x campion al Spaniei

6x câștigător al Cupei Spaniei

8x câștigător al Supercupei Spaniei

3x câștigător al campionatului cluburilor FIFA

1x campion mondial U20

3x câștigător al supercupei Europei

1x campion olimpic

3x jucătorul anului

* sursa: transfermarkt.com

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Masa unui fotbalist profesionist și secretele lui Messi"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*