Barbu, aproape de Rapid

Dacă după victoria de la Farul Constanţa lucrurile păreau să intre în normal la Rapid, eşecul cu Dinamo a agitat din nou apele în vestiarul “ceferiştilor”. În încercarea de a redresa situaţia, conducerea “alb-vişiniilor” a apelat la Marin Barbu, însă venirea lui “Magiun” depinde în mare măsură de Primărie.

Preşedintele Rapidului, Gabriel Clim, a purtat luni seară o discuţie de principiu cu Marin Barbu. Fostul antrenor al Forestei a fost prezent în această dimineaţă la stadionul “Areni”, a vorbit cu jucătorii, cu antrenorii Bogdan Tudoreanu şi Ion Buzoianu şi a supravegheat antrenamentul de la tribuna oficială.

“Deocamdată suntem la stadiul de discuţii. Mai sunt unele lucruri de pus la punct şi eu încă sunt sub contract cu Astra. Dacă cei de la Rapid au nevoie de experienţa mea, eu vreau să îi ajut. Am vorbit cu jucătorii astăzi, pe câţiva dintre ei îi cunosc bine, şi am încercat să le ridic moralul pentru ca sunt puţin dezorientaţi. Echipa nu este rea, cu puţină încredere poate evita retrogradarea. Să nu credeţi că dacă vin eu, hocus-pocus-preparatus, vor apărea rezultatele. Trebuie timp ca să faci o echipă puternică”, a anunţat Marin Barbu.

Toţi ochii sunt îndreptaţi acum spre Primărie. “Ceferiştii” nu au mai văzut vreun ban de la Municipalitate din luna noiembrie şi nici nu ştiu când vor vedea, în condiţiile în care proiectul depus pentru acest an aşteaptă încă votul consilierilor locali. Preşedintele Gabriel Clim a împrumutat bani săptămâna trecută ca să achite primele pentru victoria cu Farul, astfel ca întrebarea este logică: de unde bani pentru Marin Barbu?!

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

9 Comentarii la "Barbu, aproape de Rapid"

  1. aduceti-l mai repede pe M.Barbu la Rapid si vor veni si suporteri mai multi la meci ! pur si simplu mi-e dor sa -l vad cum va musca din sapca daca echipa nu merge bine ! trebuie un soc la echipa cat mai repede cu atat mai bine ! bine ca Preda a fost dat afara si sa apere Zavoi ca e mai bun si asta nu se va certa cu sucevenii ! poate mai aduce M.Barbu un mijlocas sau atacant ca aici suferim cel mai mult !

  2. Ăştia de la Sporting şi Rapid or să ajungă să îl ţină pe rând în geam pentru poştaşul primăriei

  3. Magiun cred ca va face treaba buna , numai ca il incurca un lucru minor … lipsa banilor. !!! Dar daca se vor gasi bani cat sa-l multumeasca cred ca ar fi super !!! Ar fi frumos sa-l vedem iar antrenand pe Areni !!!

  4. daca vine M.Barbu si scapam de retrogradare o sa vedeti ce echipa va avea Suceava ! ar fi bine daca poate sa aduca un atacant liber de conctract bun fiindca suferim tare mult in atac ! mijlocul si atacul e punctul slab la Rapid acum !

    • Abține-te, te aude ȘfaiTZerNBERG!!! Vrei ca în campionatul viitor al Ligii a III a, faimoasa echipă cfrRAPIDcfr să plece la „luptă„ pt. promovare cu -10 sau 15 puncte penalizare?

  5. Deci treburile sunt clare.O conducere de nimic.Asta e.Doar atat se poate la suceava……..

    • Mult mai mult decît clare, SE VEDE DIN AVION ce interese au acești MAFIOȚI care conduc destinele fotbalului SUCEVEAN!!!

  6. echipa se desfiinteaza

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*