“Magiun”, ofertat şi de Rapid

Până să ajungă la SC Bacău, Marin Barbu a fost ofertat şi de conducătorii clubului Rapid Suceava. “Magiun” nu a fost mulţumit, însă, de oferta pe care i-au propus-o sucevenii şi nici de condiţiile din Areni.

Marin Barbu şi-a reiterat simpatia faţa de microbiştii suceveni într-un interviu acordat televiziunii 1 TV Bacău şi a remarcat că Suceava nu oferă condiţii pentru performanţă: “După plecarea de la Mangalia am primit telefon şi de la Suceava, dar acolo apele sunt cam tulburi. Asta nu înseamnă că nu mi-ar fi plăcut să antrenez Suceava. Nu vreau să supăr pe nimeni din oraşul Bacău, dar la Suceava este un public pătimaş, un public care vine în numar mare la stadion, care iubeşte fotbalul şi care este alături de echipă. Din păcate, deocamdată nu au condiţii pentru performanţă.”

Fostul antrenor al Forestei este de părere că suporterii suceveni nu ar trebui să fie deranjaţi de plecarea sa la Bacău.

“Fotbalul este, până la urmă, un joc, şi dincolo de ceea ce se întâmplă pe teren, când ieşim, suntem prieteni. Mă onorează că ei ma consideră în continuare un sucevean, dar eu sunt antrenor profesionist. Puteau să îmi facă o ofertă mai convenabilă din punct de vedere financiar, pentru că, până la urmă, toata lumea se gândeşte la partea financiară. Cei din Suceava puteau să mă considere duşman dacă le promiteam că merg la ei si plecam la Bacău”, a mai spus Marin Barbu.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *