„Magiun” nu se simte dorit

Marin Barbu risca sa faca cale intoarsa de pe Areni. Chiar daca parea ca a ajuns la un acord pentru a prelua divizionara secunda Rapid, tehnicianul a parasit aseara Suceava, fara sa semneze vreun contract cu gruparea “ceferista”. “Magiun” considera ca nu este dorit pe banca “alb-visiniilor” de catre patronii clubului, pe care ii acuza ca se afla intr-un conflict de interese cu autoritatile locale. “Am impresia ca in acest moment este un conflict de interese la acest club. Am stat la masa domnul primar si cu domnul presedinte al Consiliului Judetean, am ajuns la o intelegere, dar cand sa semnam contractul, patronii de la Rapid au spus pas. Parerea mea este ca acestia din urma nu vor sa ajung antrenor la Rapid”, a declarat Marin Barbu. Tehnicianul a spus ca nu are pretentii exagerate in ceea ce priveste partea financiara a contractului cu Rapid, precizand ca este gata sa preia echipa doar in cazul in care se rezolva problemele interne pana luni. “Cand se vor rezolva problemele intre autoritati si patronii clubului, atunci voi veni. Nu vreau sa cer o caruta de bani pentru a antrena Suceava, sa devalizez clubul sau sa iau comisioane. As fi venit in conditii decente, fara prea multi bani. Aici, a fost mereu greu sa urnesti toate forte pentru sprijinirea fotbalului”, a spus Magiun”.

Marin Barbu a preferat sa urmaresca din tribune meciul amical pe care rapidistii l-au disputat ieri pe terenul rivalilor de la Fc Botosani. Chiar daca au pierdut jocul, “Magiun” considera ca “alb-visiniii” alcatuiesc o echipa muncitoare care nu va intampina probleme cu evitarea retrogradari in cazul in care isi completeaza lotul cu doi-trei jucatori de valoare. “Rapid s-a dovedit o echipa muncitoare, fara prea mari valori. Daca sunt adusi doi-trei jucatori in zonele deficitare, cu ajutorul autoritatilor poate ramane in prima faza Liga a 2-a. Dar pentru asta trebuie sa traga toata lumea”, a spus Barbu, care a urmarit prima repriza a meciului de ieri alaturi de presedintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan, patronul botosanean Cornel Sfaiter si Ioan Naghi, omul care ar urma sa-i fie secund pe Areni.

In meciul de ieri, echipa “ceferista” a fost condusa de pe banca tehnica de Bogdan Tudoreanu si Ion Buzoianu. De altfel, cei doi au condus si antrenamentul de astazi al Rapidului, urmand sa pregateasca echipa pana luni, cand conducerea clubului afirma totusi ca banca tehnica va fi preluata de cuplul Marin Barbu – Ioan Naghi. Pana atunci, “ceferistii” vor disputa si un ultim joc amical, urmand sa primeasca sambata dimineata, de la ora 10.30, pe stadionul Areni, vizita divizionarei a treia Bucovina Radauti.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "„Magiun” nu se simte dorit"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*