Lungu pariază pe Bibirig

Ultimele victorii ale Universităţii Suceava au avut darul de a-i îmbuna pe finanţatori. Primarul Ion Lungu este de părere că rezultatele echipei din acest an se datorează în mare măsură antrenorului Leonard Bibirig.

Conducătorii clubului Universitatea Suceava s-au reunit luni în cadrul unei şedinte a Consiliului de Administraţie. După această întâlnire, primarul Ion Lungu şi-a exprimat încrederea că echipa locala de handbal îşi poate îndeplini obiectivele fixate în acest sezon.

“Eu apreciez faptul că lucrurile merg mai bine la echipa de handbal. Avem din nou şanse la un loc pe podium şi trebuie remarcată întoarcerea lui Leonard Bibirig, un om în care eu am încredere că va reuşi să facă o echipă competitivă. Principala ţintă este să ne calificam mai departe în cupele europene, deşi nu este uşor. Sperăm să câştigăm meciul de sâmbătă, cu echipa din Croaţia, şi apoi vom vedea ce urmează”, a declarat Ion Lungu.

Şeful municipalităţii a precizat că licitaţia pentru fondurile nerambursabile alocate activităţilor sportive va avea loc pe 20 februarie. Universitatea urmează să primească în acest an din partea Primăriei şi a Consiliului Local suma de 11,6 miliarde de lei vechi.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Lungu pariază pe Bibirig"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*