La defilare prin judeteana

Proletarii fotbalului judetean s-au reunit in acest weekend pentru a sarbatori cea de a XVII-a etapa a actualului campionat. Sub sigla AJFului au sfarait gratarele pe toata suprafata judetului, defilarile fiind restranse doar intre cele doua porti ale dreptunghiului verde. Dar cum Munca n-a omorat pe nimeni, de ce sa rice tocmai fotbalistii din Liga Judeteana Suceveana? Pe acest criteriu s-au stabilit si numeroasele scoruri de tenis la meciurile de fotbal.

In seria I Avantul Volovat si-a pastrat prima pozitie incheind “setul” cu Avantul Gramesti cu scorul de 6-3. Bradul Putna continua cursa de urmarire a liderului printr-o victorie fara drept de apel pe terenul celor de la Bucovina Calafindesti. Omul meciului a fost putneanul Ion Roman, autorul a nu mai putin de 4 goluri. Ceilalti marcatori ai Bradului au fost Martinescu de doua ori si Turliuc. Profesorul Ciprian Cretan, antrenorul echipei Bradul Putna ne-a declarat: “Victoria clara in compania ultimei clasate trebuie repede uitata si toata atentia trebuie orientata spre urmatoarele doua etape, care pot fi decisive in stabilirea ierarhiei finale a campionatului si implicit a desemnarii echipei care promoveaza in esalonul superior.” Rezultatele complete:
Viitorul Adancata 3 – 0 Locomotiva Dornesti
Stiinta Mitoc 3 – 1 Flacara Vicovu de Jos
Avantul Volovat 6 – 3 Avantul Gramesti
Bucovina Serbauti 1 – 2 Progresul Fratautii Vechi
Bucovina Calafindesti 1 – 7 Bradul Putna
Unirea Horodnic 3 – 3 Victoria Paltinoasa

Derbiul seriei a II-a s-a terminat nedecis. Inter Capu Campului a smuls un egal la Progresul Salcea si ramane la un punct de lider. In acest timp Moldova Draguseni s-a impus fara emotii la Avantul Baia, pastrandu-si sansele la primul loc. Iata si celelalte rezultate ale etapei:
Sporting Bunesti 1 – 2 Viitorul Veresti
Progresul Salcea 1 – 1 Inter Capu Campului
Recolta Fantanele 5 – 2 Somuzul Preutesti
Avantul Baia 2 – 5 Moldova Draguseni
Foresta Rasca 0 – 1 Somuzul Falticeni

In seria a III-a a “plouat” cu goluri, FC Pojorata si Bistrita Brosteni marcand cate 6 goluri. Liderul Turbo Forest din Poiana Stampei pare sa fi avut cel mai echilibrat meci al etapei, impunandu-se doar cu 1-2 in deplasarea de la Dornisoara. Celelalte rezultate ale etapei a XIII-a:
FC Pojorata 6 – 0 Calimani Saru Dornei
Bistrita Brosteni 6 – 3 Fagga Partestii de Jos
Larix Dornisoara 1 – 2 Turbo Forest Poiana Stampei
Victoria Vatra Moldovitei 2 – 0 Calimanelul Panaci
Vanatorul Dorna Candrenilor 3 – 0 Forestierul Frumosu

Foto: Sportul Putnean

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "La defilare prin judeteana"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*