“Jucăm doar la victorie”

Rapidul abordează toate partidele cu sloganul “totul sau nimic”. Astfel a motivat căpitanul ceferiştilor, Claudiu Sevaciuc, înfrângerile din startul returului.

După trei meciuri pierdute în faţa unor adversari accesibili, rapidiştii au surprins, reuşind să învingă chiar ocupanta primului loc din Liga a III-a, CF Brăila. Evoluţiile oscilante ale “alb-vişiniilor” au fost puse de căpitanul Claudiu Sevaciuc pe seama stării terenurilor, dar şi pe atitudinea cu care componenţii Rapidului abordează meciurile.

“Una dintre probleme a fost ca noi ne-am antrenat doar pe zapada si cand am trecut pe iarba efortul a fost altul. In plus au fost si cateva greseli personale si din aceasta cauza am pierdut la Pascani. Al doilea meci l-am jucat pe gheata si nu are relevanta. La Galati, dupa 7 ore de mers pe masina, a fost destul de greu sa facem fata unor jucatori ambitionati, aflati in vederile antrenorului de la prima echipa. In general diferentele mari de scor se explica la echipele care nu se duc ca sa nu se faca de ras. Noi mergem ca sa castigam sau sa pierdem. Un rezultat de egalitate nu ne multumeste neaparat, il scoatem printr-o anumita imprejurare. La Galati, la 2-1, am incercat sa egalam. Daca ne-am fi aparat toata lumea ar fi spus ca am pierdut la limita si ca suntem jucatori valorosi.”, a precizat “Seva”.

După ce a pus umărul la salvarea Cetăţii de la retrogradare în urmă cu un an, Sevaciuc s-a hotărât iniţial să renunţe la fotbal. În cele din urmă, căpitanul “alb-vişiniilor” a fost convins să continue la Rapid pentru încă un sezon, cu promisiunea că va fi atacată promovarea. Cum acest obiectiv s-a dovedit irealizabil, “Seva” se gândea să îşi agaţe ghetele în cui din iarnă, însă s-a răzgândit din nou.

“M-am razgandit pentru ca m-au convins cei din conducere ca mai este nevoie de mine si sa nu-i las la mijlocul drumului. Asta a contribuit decisiv in decizia mea de a ramane la echipa, desi nu stiu daca sunt neaparat un castig”, a incheiat fundasul Rapidului.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "“Jucăm doar la victorie”"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*