Jalbă este decis să impresioneze

Printre cei prezenţi astăzi la reunirea lotului divizionarei B a fost şi Eusebiu Jalbă, care a avut amabilitatea să împărtăşească, în exclusivitate pentru GazetaSV.ro, primele impresii de la revenirea la Cetatea. Antrenamentul de reacomodare la efort, împreună cu secundul Ciobanu, principalul Radu ajungând abia astăzi în Suceava, a fost, pentru tânărul atacant care a schimbat tricoul vişiniu cu cel galben-albastru, unul plăcut. Mai ales ca i-au fost alături şi doi foşti colegi, “rapidiştii” Leuciuc şi Azaharioaie. “Am mai fost la Cetatea Suceava şi înainte de a ajunge la Rapid CFR, dar am fost împrumutat un an de zile la Iţcani. Acum am revenit şi mă pregătesc cât mai bine pentru că trebuie să demonstrez că pot juca în meciurile oficiale“ a precizat Eusebiu Jalbă.

Chestionat despre plecarea mai tuturor celor care au reuşit scăparea de la retrogradare în sezonul încheiat, cât şi despre şansele de a îndeplini noul obiectiv trasat, “vârful” Cetăţii a precizat: “Nu sunt în măsură să comentez valoarea altor colegi de echipă. Sunt junior şi trebuie să-mi fac datoria de junior. Cred însă că dacă vor mai venii jucători vom reuşi să ne menţinem în liga a doua“.

Eusebiu a încheiat discuţia cu GazetaSV.ro asigurându-i pe suporterii suceveni că noul preşedinte este o persoană de care clubul de fotbal avea nevoie: “Un preşedinte de perspectivă, care ştie să îşi impună punctul de vedere. Ne-a explicat tot ce are de gând să facă şi sper că va reuşi să ne ajute să ne menţinem în liga a 2-a“.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Jalbă este decis să impresioneze"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*