Interviu cu Doru Iftime

Antrenor de 12 ani la Csm Florconstruict Suceava, Doru Iftime pregăteşte tinerii să facă performanţă.

„ADS“: Aţi boxat de la 15 ani, iar acum sunteţi singurul antrenor de box din judeţ. Cum aţi început?

Doru Iftime: Ca orice tânăr, am vrut să ies din anonimat. Şi, decât să ieşi cu probleme, mai bine să faci lucruri bune pentru care să fii apreciat. Asta îi învăţ acum şi pe sportivii mei. Până la 24 de ani am fost legitimat la Clubul Metalo Suceava şi la Asociaţia Armata Bacău, iar după aceea încă doi ani, până în 1986, am rămas antrenor, dar şi cu drept de participare la competiţii.

Cum aţi reuşit să vă menţineţi pe baricade?

Am reuşit din pasiune şi pentru că am pus foarte mult suflet în ceea ce am făcut. Aşa i-am ales şi pe sportivii mei deoarece în acest fel poţi să rezişti în ring.

V-aţi retras din sport aproape 14 ani din motive subiective. Cum a fost revenirea în 1999?

Mocnea în mine microbul şi nu am mai rezistat. Aşa am înfiinţat clubul în 1999, pe care l-am afiliat în 2002 Federaţiei Române de Box.

Aţi calculat vreodată câţi tineri aţi antrenat?

Nu, dar au fost foarte mulţi. Acum am 15 sportivi legitimaţi la club şi alţii în curs de legitimare, iar în perioada următoare vom face şi selecţii pentru 2012. În total, sportivii suceveni au adus peste 50 de medalii de la competiţiile locale şi naţionale, participând şi la turnee internaţionale, la Centura de Aur şi componenţi în loturile naţionale.

Cum îi depistaţi pe cei care vor să facă performanţă?

Îţi dai seama după cât sunt de dornici de a învăţa, după cum vin la antrenamente. Îi simt pe cei care pun suflet şi vor să facă box. E nevoie de foarte multă muncă şi sacrifiu pentru a face performanţă. Din păcate, mă doare sufletul că nu putem face înaltă performanţă din cauză că nu avem condiţii.

De ce are nevoie un tânăr care se gândeşte să practice acest sport?

Boxul presupune forţă în regim de viteză, un consum foarte mare de energie, curaj, voinţă, calităţi indispensabile unui sportiv. Boxerul nu are voie să aibă emoţii când intră în ring, trebuie să aibă sânge rece şi să lovească fără să fie lovit.

Sursa: Adevărul de Suceava

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Interviu cu Doru Iftime"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*