Întăriri pentru promovare

FC Pojorata se intareste in incercarea de a forta promovarea la finalul actualui sezon al Ligii a III-a. Lidera in clasamentul seriei intai la jumatatea campionatului, trupa antrenata de Danut Mandrila a batut palma la inceputul acestei saptamani cu doi jucatori care au evoluat in trecut pentru Gloria Bistrita, este vorba de Ovidiu Alexandru Bolbos, un fundas in varsta de 21 de ani, si de Paul Colta (foto), un atacant in varsta de 20 de ani care a bifat opt aparitii la nivelul ligii secunde.

Odata cu venirea celor doi, putem spune ca avem asigurate dubluri pe toate posturi. Despre ambii jucatori avem referinte foarte bune. Am mai transferat jucatori de la Bistrita (n.r. Padurariu si Rus) si au confirmat la noi. Sper ca nu ne-am inselat nici in privinta lui Bolbos si Colta”, a declarat Danut Mandrila.

Pana la mijlocul saptamanii viitoare, “ros-albastrii”, 24 in lot, se pregatesc in regim de semicantonament la Campulung Moldovenesc, unde efectueaza cate doua antrenamente pe zi. Sambata, cu incepere de la ora 12.00, FC Pojorata vine pe stadionul din Itcani pentru primul joc amical din aceasta iarna, impotriva Rapidului.

Cu ocazia meciului de sambata, antrenorul Danut Mandrila il va testa si pe Ciprian Ieseanu, un sucevean in varsta de 18 ani care a facut junioratul la Dinamo Onesti.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Întăriri pentru promovare"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*