Înotătoarea suceveană Maria Verciuc a obținut șapte medalii la Campionatele Naționale în bazin descoperit

Federația Română de Natație și Pentatlon ­Mo­dern a organizat, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, la București, prima competiție oficială după pauză de mai bine de zece luni, perioadă în care pandemia a pus lacătul pe bazine.

Este vorba de Campionatele Naționale de înot în bazin descoperit pentru seniori, tineret și juniori, întrecere care a adunat peste 300 de sportivi, deși condițiile de concurs nu au fost tocmai optime, temperatura apei fiind între 23 și 25 de grade.

Chiar dacă a participat cu o delegație restrânsă, formată din trei înotătoare, Maria Verciuc (15 ani), Delia Ostafi (15 ani) și Oana Sauciuc (14 ani), CSŞ-LPS Suceava a urcat în mai multe rânduri pe podiumul de premiere.

Maria Verciuc (foto – echipament rosu) a obținut șapte medalii naționale, dintre care trei de argint și patru de bronz, cea mai importantă fiind adusă de locul 3 ocupat în proba de 50 de metri liber rezervată senioarelor.

Oana Sauciuc a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de 200 de metri spate – categoria junioare, în timp de Delia Ostafi a fost aproape de o medalie la 400 de metri spate, încheiată de suceveancă pe locul 4.

Antrenorul Cezar Moscaliuc a ținut să aducă mulțumiri celor care au oferit sprijin înotătorilor suceveni în ultimele luni, mai exact conducerii Primăriei Municipiului Fălticeni, colegilor de la clubul Nada Florilor, Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș, conducerii CSŞ-LPS Suceava și CSŞ Gura Humorului și, nu în ultimul rând, părinților.

Îmi pare rău că nu am putut participa cu mai mulți sportivi la această competiție. Chiar dacă și-ar fi dorit, naveta zilnică, mai ales după începerea anului școlar, i-a împiedicat pe marea lor majoritate să participe la antrenamente”, a precizat Cezar Moscaliuc.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Înotătoarea suceveană Maria Verciuc a obținut șapte medalii la Campionatele Naționale în bazin descoperit"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*