Şi-au mutat tabăra la munte

Rapid Suceava a intrat in faza a doua a pregatirilor de iarna. Dupa doua saptamani in care s-a reacomodat la efort pe stadionul Areni, trupa condusa de Bogdan Tudoreanu si Ion Buzoianu a plecat azi-dimineata intr-un cantonament de zece zile la Poiana Negri, stagiu destinat acumularilor fizice, “ceferistii” avand programate cate doua antrenamente pe zi, unul dimineata, in care vor intra in sala de forta, si altul dupa-amiaza, in care vor avea de luptat cu nametii si pantele din imprejurimile pensiunii “La Bella Vista”.

Este cea mai grea perioada de pregatire pentru jucatori. Am plecat cu un lot numeros si speram ca toti sa faca fata rigorilor, iar dupa acest cantonament sa ramanem cu un grup de 24 de jucatori cu care sa putem ataca returul. Tintem spre promovarea in Liga a 2-a, insa suntem constienti ca ne asteapta un retur foarte greu, pentru ca jocurile se vor condensa foarte mult, iar adversarii pe care ii vom intalni vor incerca sa se autodepaseasca contra noastra”, a declarat Ion Buzoianu.

Tehnicienii rapidisti au deplasat in stagiul montan de la Poiana Negri un lot de 25 de jucatori: Catalin Pascal, Valentin Prutean si Andrei Preda – portari, Cristian Hrimiuc, Florin Ailenei, Claudiu Velescu, Florin Plamada, Paul Bosancu, Dinu Oniu, Cristian Spatar, Alexandru Ghiviziu, Marius Romaniuc, Paul Tincu, Vlad Stanescu, Dorin Semeghin, Gabriel Suleru, Catalin Golofca, Alex Moldovan, Ciprian Sumanariu, Mircea Negru, Iulian Ionesi, Catalin Burlacu, Eusebiu Jalba, Ionut Plamada si Sascha Marinkovic – jucatori de camp.

Pe parcursul celor zece zile de cantonament, “ceferistii” au programate si doua amicale in compania formatiilor Aerostar Bacau (joi) si Fc Panciu (duminica), ambele urmand sa se desfasoare la Vatra Dornei.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Şi-au mutat tabăra la munte"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*