Handbaliștii de la USV vor primi burse de performanță pentru bronzul european

Componentii echipei de handbal masculin Universitatii “Stefan cel Mare” din Suceava vor fi recompensati cu suma totala de 25.000 de lei pentru medaliile de bronz pe care le-au cucerit saptamana trecuta la Campionatul European Universitar din Portugalia. Anuntul a fost facut de rectorul Mihai Dimian, la primirea oficiala de care au avut parte handbalistii la revenirea la Suceava.

Ne-am dus cu gandul sa ne aparam titlul cucerit anul trecut, dar am intalnit niste adversari foarte buni. Am invins totusi echipe de prestigiu, reprezentativele Universitatilor din Coimbra, Barcelona si Oslo. Este un rezultat foarte frumos, cu care putine sporturi din Romania se pot lauda la nivel universitar. Este pentru al doilea an cand urcam pe podium si vrem sa felicitam intreaga echipa pentru performanta obtinuta. Cu acordul Senatului, speram sa putem oferi si cateva burse de performanta” a declarat rectorul Mihai Dimian, care tinut sa multumeasca Inspectoratului Scolar Judetean si Primariei si Consiliului Local.

La randul sau, decanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport, Petru Ghervan, a salutat faptul ca echipa USV a urcat pentru al doilea an consecutiv pe podium la nivel european. “Suntem pentru al doilea an consecutiv campioni nationali la handbal universitar, lucru care nu este la indemana oricui. E o confirmare ca Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava se afla in topul Universitatilor din Europa. Nu este simplu sa-ti aperi un titlul. Finala a fost de fapt intre noi si echipa din Marsilia”, a declarat Petru Ghervan, care considera ca Suceava va putea gazdui un Campionat Universitar European in momentul in care orasul va dispune de o sala polivalenta: “E posibil sa organizam un astfel de campionat in momentul in care vor avea o sala corespunzatoare. Ramane la stadiul de deziderat”.

Formatia Universitatii „Stefan cel Mare” din Suceava a cucerit medaliile de bronz la Campionatul European Universitar de handbal masculin de la Coimbra (Portugalia), dupa ce s-a impus joia trecuta, in finala mica a competitiei, cu scorul de 25-21, in fata echipei Universitatii din Barcelona.

USV Suceava a mizat in Portugalia pe urmatorul lot de jucatori: Cristian Tcaciuc, Daniel Bobeica – Bogdan Baican, Gabi Burlacu, Catalin Costea, Andrei Olariu, Sebastian Polocoser, Alin Petrea, Mihai Sandu, Andi Tofanel, Adrian Tirzioru si Alexandru Potera. Antrenori: Adrian Chirut si Iulian Andrei.

Editia din acest an a Campionatului European Universitar a adunat echipe din Suceava (Romania), Barcelona (Spania), Coimbra (Portugalia), Bochum (Germania), Belgrad (Serbia), Nijmegen (Olanda), Basel (Elvetia), Marsilia (Franta), Minho (Portugalia), Oslo (Norvegia) si Yeditepe (Turcia).

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Handbaliștii de la USV vor primi burse de performanță pentru bronzul european"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*