Golofca s-ar fi lăsat de fotbal la Suceava

Rapid-Golofca

Una dintre revelațiile actualului sezon din Liga I, mijlocașul sucevean al echipei FC Botoșani, Cătălin Golofca, are amintiri neplăcute din perioada petrecută pe Areni. Într-un interviu acordat recent Gazetei Sporturilor, „Cătuțu” a vorbit despre condițiile de la Rapid CFR Suceava.

„Nu mai puteam juca la Liga a II-a, aveam numai 15 milioane salariu pe lună și nici banii aceia nu prea îi luam. Chiar vorbisem cu un amic și eram decis să plec la el în Belgia, la muncă. Din fericire, am avut șansa să mă ia Botoșaniul”, a spus Golofca.

Chiar dacă este dinamovist de mic, mijlocașul sucevean în vârstă de 26 de ani a mărturisit că jucătorul român pe care îl apreciază cel mai mult este stelistul Adi Popa: „Țin cu Dinamo! Chiar îmi doresc să marchez cu Dinamo, orice gol împotriva «câinilor» ar fi golul favorit. Îmi place mult Dinamo, țin cu ei de mic. De la noi îmi place mult de Adi Popa, iar din «afară» de Kun Aguero.”

Catalin Golofca (C) in meciul dintre FC Botosani si Steaua Bucuresti din sferturile Cupei Ligii Adeplast, disputat pe stadionul Municipal din Botosani, joi, 8 septembrie 2016.Ionut Tabultoc / SportPictures

Catalin Golofca (C) in meciul dintre FC Botosani si Steaua Bucuresti din sferturile Cupei Ligii Adeplast, disputat pe stadionul Municipal din Botosani, joi, 8 septembrie 2016.Ionut Tabultoc / SportPictures

Transferat încă din iarna trecută la Botoșani, în schimbul sumei de 10.000 de euro, Golofca s-a alăturat abia din vară lotului pregătit de Leo Grozavu. În actuala ediție a Ligii I, a prins 12 meciuri, bifand trei goluri și o pasă de gol. Cătălin Golofca este cotat de site-ul transfermarkt.ro la 250.000 de euro.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

2 Comentarii la "Golofca s-ar fi lăsat de fotbal la Suceava"

  1. „Afacerile” lui Moldovan..10 miare pe un fotbalist de 250.000…Poate ca rau intentionat n-a fost omul.dar marketing… NEXAM!

  2. Ce afacere daca majoritatea jucatorior nu erau platiti de luni bune normal , cine era bou sa-i dea bani lui Moldovan daca Catalin foarte simplu a devenit liber deoarece nu ia dat salariul .
    Bravo lui Catalin ca a ajuns in liga I. BAFTA !!!!!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*