Gavriloaia şi Ţuţu rămân!

Doi dintre cei cinci jucători ai Universităţii aflaţi la final de contract, Gavriloaia şi Ţuţu, şi-au dat acordul să continue la Suceava. Chiar dacă a fost ofertat de mai multe cluburi, Acatrinei va juca la echipa locală de handbal încă cel puţin doi ani.

“Răzvan Gavriloaia va rămâne la Suceava. A semnat un nou contract şi nu se pune problema să plece. În cazul lui Mădălin Ţuţu lucrurile au fost clarificate sâmbătă, când un membru al Consiliului de Administraţie s-a angajat să îi rezolve doleanţele. 90% rămâne jucătorul nostru, urmează doar să parafăm noua înţelegere”, a anunţat directorul tehnic al Universităţii, Petru Ghervan.

Chiar dacă se află sub contract cu echipa suceveană, Florin Acatrinei este dorit de mai multe cluburi din ţară. Petru Ghervan a dat însă asigurări că acesta va rămâne la Suceava. Mai mult, oficialul Universităţii caută încă un jucător pentru postul de inter dreapta.

“Acatrinei este un jucător ofertat cu asiduitate de multe cluburi. El şi Şelaru sunt la România B şi, la 23 respectiv 25 de ani, au deja un cuvânt de spus în ţară. Încă vreo 8-9 ani vor dicta pe posturile lor. În următorii doi ani nu există nici o şansă să îl pierdem pe Acatrinei. Vrem un inter dreapta care să îl suplinească pe Acatrinei. Avem nevoie de un jucător la fel de tânăr ca Florin, care să îl poată înlocui măcar câte 10 minute pe repriză”, a precizat Petru Ghervan.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Gavriloaia şi Ţuţu rămân!"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*