FOTO| Învinşi la ultima fază

CSU Suceava a pierdut în extremis, scor 25-26, meciul disputat aseară, în sala Liceului Sportiv, în compania celor de la Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XIX-a a Ligii Naționale de handbal masculin.

Trupa antrenată de Răzvan Bernicu a început curajos întâlnirea, iar în minutul 7 era în avantaj pe tabela de marcaj, după ce basarabeanul Neniță puncta pentru scorul de 3-2. Gorjenii au preluat însă repede conducerea iar pe fondul unor mingi recuperate de la adversari s-au distanțat la trei lungimi spre jumătatea primei reprize, când Dragnea marca pentru 8-5. “Studenții” au recuperat acest handicap, iar cele două formații au mers umăr la umăr până în minutul 22, la scorul 10-10. În minutele dinaintea pauzei, brigada Velișca – Vlad a împărțit trei eliminări în tabăra oaspeților, dar sucevenii n-au știut să profite de omul în plus pe teren. Mai mult, Pandurii au fructificat șase atacuri și au intrat la pauză cu un avans de patru goluri pe tabelă, scor 16-12.

În repriza secundă, gazdele aveau să ducă o adevărată cursă de recuperare a diferenței de la pauză. Astfel, până în minutul 39 s-au apropiat la trei lungimi, după ce Roșu marca de pe extremă pentru 15-18. Sandu a înscris apoi pentru 19-21, iar Petrea a făcut 21-23 pe tabelă, determinându-l pe antrenorul Liviu Andrieș să ceară time-out în minutul 45. Mișcarea nu a avut efecte în jocul gorjenilor, care nu au putut să se exprime în fața unei apărări avansate a adversarilor. În aceste condiții, împinși de la spate și de public, elevii lui Răzvan Bernicu au reușit să restabilească egalitatea și chiar să treacă în avantaj în minutul 57, când Ciubotariu puncta de pe extremă pentru 24-23. Ajutați dintre buturi de paradele lui Șelaru, providențial la cinci aruncări de la 7 metri avute de CSU, oaspeții au întors însă scorul în favoarea lor cu un minut și jumătate înainte de final. Panait a egalat pe contre la 25-25, dar “studenții” nu și-au păstrat punctul. La ultima fază, cu patru secunde rămase de joc, Acatrinei l-a lăsat singur pe Apolzon pe semicerc, iar aceasta a înscris golul victoriei de 25-26.

CSU Suceava: Spiridon, V. Tcaciuc, Ilii – Bahan (4 goluri), Neniță (4 goluri), Sandu (4 goluri), Ciubotariu (3), Petrea (3), Roșu (3), Panait (2), I. Tcaciuc (1), Târzioru (1), Negrușeri, Dumitraș, Lețu și Eros.

“Este frustrat să pierzi printr-un gol încasat la ultima fază. Dacă marcam măcar de două ori din cele cinci lovituri de la 7 metri pe care le-am ratat, câștigam acest meci. S-a văzut maturitatea adversarilor pe final. Chiar și așa, băieții au făcut un joc mare, iar dacă avem aceiași atitudine în continuare, în play-out, ne putem bate la locurile 7-9”, a declarat la final antrenorul echipei sucevene, Răzvan Bernicu.

De partea cealaltă, Liviu Andrieș, antrenorul grupării gorjene, a declarat că elevii săi au tremurat pentru cele trei puncte pentru că s-au crezut învingători încă de la pauză. “Am tratat prea ușor acest joc și a trebuit să tremurăm pe final. Ne-am crezut învingători de la vestiare. În repriza secundă, adversarii au practicat o apărare avansată și nu am putut să ne exprimăm. Mă bucur doar de cele trei puncte pe care le-am câștigat”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Rezultatele etapei a XIX-a:
Dinamo București – HCM Constanța 22-31
CS Caraș Severin – Minaur Baia Mare 34-32
Politehnica Timișoara – Știința Bacău 31-36
Steaua București – CSM București 33-27
CSU Suceava – Pandurii Târgu Jiu 25-26
Potaissa Turda – HC Odorhei 32-26

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "FOTO| Învinşi la ultima fază"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*