FOTO | Vizita lui Burleanu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a efectuat sâmbătă o vizită de lucru în judeţului Suceava. Noul şef de la Casa Fotbalului s-a întâlnit mai întâi cu reprezentanţii echipei de fotbal feminin Armonia Fălticeni, după care a asistat pe stadionul Areni la jocul de Liga a II-a dintre Rapid Suceava şi Farul Constanţa, încheiat cu victoria “ceferiştilor”.

“A fost un meci un frumos şi ceea ce mi-a plăcut în privinta echipei Sucevei este că am văzut jucători mai tineri decât în cea a Farului. Nu întâmplator am remarcat unul dintre jucătorii care este deja la loturile naţionale (n.r. Andrei Cerlincă). Echipele din ligile inferiore trebuie să reprezinte oportunităţi de lansare a tinerilor jucători din comunităţile locale”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal după partida de pe Areni.

Sâmbătă după-amiază, Răzvan Burleanu a vizitat tabăra de la Bucşoaia, despre care spune că poate deveni un centru de excelenţă pentru fotbalului românesc. “Este o vizită care îmi provoacă amintiri plăcute şi nu pentru că aş mai fi fost aici la Bucşoaia, ci pentru că am fost în alte tabere în urmă cu ceva ani. Mă doare să văd că o tabără de tradiţie, considerată cândva una dintre cele mai mari din sud-estul Europei, zace în această stare. În acelaşi timp văd o oportunitate. De asta suntem aici. Să identificăm posibilităţi ca la Bucşoaia să avem un centru de excelenţă pentru fotbalul românesc”, a spus Burleanu.

Preşedintele FRF consideră că la Bucşoaia se poate amenaja un centru modern de pregătire pe modelul existent deja la Mogoşoaia, dar numai cu implicarea Consiliului Judeţean Suceava.

“Unul dintre proiectele Federaţiei este dezvoltarea acestor centre de excelenţă pentru copii şi juniori. În mod cert, o asemenea investiţie presupune ca în aceste centre să se poată pregăti inclusiv echipe de Liga I. Aşa cum se întâmpla la Mogoşoaia, şi aici, la Bucşoaia, dacă va fi realizat acest proiect, se poate asigura un spaţiu de pregatire de cel mai înalt nivel. Sunt condiţii, dar trebuie să pornim de la zero o amenajare. Cadrul natural asigură condiţii pentru o asemenea investiţie, dar trebuie să vedem în ce mod şi Consiliul Judeţean Suceava doreşte să se implice într-un asemenea proiect. Fondurile europene de dezvoltare regională sunt unele dintre fondurile dedicate părtii de infrastructură. Ele pot reprezenta o sursă de finanţare”, a precizat Răzvan Burleanu, care a fost ghidat în vizita sa la tabăra de la Bucşoaia chiar de primarul oraşului Frasin, Marinel Bălan.

A făcut un gest simbolic la meciul de la Pojorâta

De la Bucşoaia, Răzvan Burleanu a plecat la Pojorâta, unde a asistat la meciul de Liga a III-a pe care gazdele l-au disputat în compania celor de la Cetatea Târgu Neamţ. Ajuns la teren, preşedintele FRF a făcut un minim gest simbolic de respect faţă de fotbal: şi-a plătit biletul de intrare la meci , fiind primit cu urale de cei 400 de spectatori prezenţi în tribune. “Mi-am propus să fiu un preşedinte activ, care să ia parte la cât mai multe meciuri. Numai aşa putem dezvolta fenomenul fotbalistic. De la firul ierbii”, a precizat preşedintele FRF.

Răzvan Burleanu a fost însoţit în vizita efectuată la Suceava de şeful său de cabinet, Gabi Bădescu, dar şi de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton.

COMENTARII:

4 Comentarii la "FOTO | Vizita lui Burleanu"

  1. demonstreaza ca-i pasa si se implica in dezvoltarea fotbalului romanesc

  2. NELU HAI SUCEAVA | 7 aprilie 2014 at 20:26 | Răspunde

    bravo sefului frf.NUMAI SA NU MAI DEPINDA DE SANDU
    trebuie cheltuiti toti bani de la U E

  3. Florea Dumitrache! | 7 aprilie 2014 at 20:29 | Răspunde

    un mini-presedinte .un nimeni :)bai mascariciule cu ochelari poate iti mai trebuie o pereche sa.ti dai seama ca aici nu e mini si Hagi e Regele ! tu = 0 si ai sa ramai..

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*