Foresta Suceava – Hușana Huși: 4-0

Foresta a urcat pe podium în clasamentul seriei întâi a Ligii a III-a, după ce s-a impus vineri, pe stadionul Areni, în fața Hușanei Huși, cu scorul de 4-0, într-un meci din cadrul etapei a XII-a.

Trupa antrenată de Petre Grigoraș a jucat fără motivație în prima jumătate a reprizei întâi, când a amenințat timid poarta nou-promovatei vasluiene prin două șuturi de la distanță trimise de Rigoni. Ce n-au reușit “galben-verzii’ din acțiune, a reușit Cerlincă dintr-o faxă fixă, mijlocașul gazdelor deschizând scorul în minutul 24, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, executată sub transversala porții apărate de Axinte. Formația suceveană își putea dubla avantajul nouă minute mai târziu, dar Marin a nimerit bara din centrarea lui Drugă. Contrar cursului jocului, oaspeții puteau egala situația de pe tabela de marcaj la cinci minute după pauză, când filipinezul Tan Luke Xian a șutat din întoarcere la o palmă de buturile apărate de Ionuț Ailenei. Anunțat de ocaziile nou-intratului Martin, golul doi a venit în minutul 74, când Onofraș l-a surprins pe goalkeeperul advers cu un șut-centrare din banda dreaptă, la care mingea a mușcat din bară înainte de a intra în plasă. Foresta a marcat din nou peste doar trei minute, prin căpitanul Drugă, care a transformat un penalty dictat pentru o cădere teatrală în careu a lui Căinari. Scorul final a fost stabilit in minutul 81, de nou-intratul Grumezescu, care a înscris din gura porții din centrarea lui Onofraș.

Foresta: Ailenei – Onofraș, Sumanariu, Mateciuc, Drugă – Stănescu, Rigoni – Hagiu, Căinari, Căinari – Marin. Antrenor: Petre Grigoraș. Au mai intrat: Martin, June, Grumezescu și Pipoș.

Rezultatele etapei a XII-a:

Aerostar Bacău – Ştiința Miroslava 2-1

CSM Focșani – Oțelul Galați 4-0

FC Botoșani II – KSE Târgu Secuiesc 2-1

Ozana Târgu Neamț – Sporting Liești 3-0

Ceahlăul Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți 1-0

CSM Pașcani – Şomuz Fălticeni 0-6

Dunărea de Jos Galați – CSM Bacău 2-0

Foresta Suceava – Hușana Huși 4-0

COMENTARII:

1 Comentariu la "Foresta Suceava – Hușana Huși: 4-0"

  1. doru vlad popescu | 11 noiembrie 2019 at 18:21 | Răspunde

    Promoveaza …toti?Si podiumul?!?

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*