Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi: 0-2

Foresta n-a reusit sa-i vina de hac Dunarii Calarasi. Trupa lui Dan Alexa a ajuns la noua victorii consecutive in Liga a II-a, dupa ce s-a impus sambata, pe stadionul Areni, cu scorul de 2-0, intr-o partida contand pentru etapa a XII-a.

Considerata una dintre principalele candidate la promovare, gruparea calaraseana nu si-a subestimat adversarul, si-a luat in serios statutul de favorita si a deschis scorul in minutul 7, cand golgheterul esalonului secund, Valentin Alexandru a reluat in plasa, din sase metri, o minge centrata de pe partea dreapta de Kouakou. De partea cealalta, fara principalul Nuno Pedro pe banca, acesta fiind plecat in Portugalia pentru a-si rezolva unele probleme personale, Foresta a replicat in minutul 11, cand portarul Cezar Lungu a boxat mingea la o lovitura libera de la 22 de metri executata de Issaga Diallo.

Aflat la primul meci pe Areni de la revenirea la Suceava, Marius Matei si-a incercat sansa in minutul 17,  dar sutul cu pamantul a atacantului gazdelor a fost retinut de Lungu. Kimbaloula putea egala la jumatatea primei reprize, dar congolezul nu a imprimat mingii efectul dorit la un sut din interiorul careului, iar aceasta s-a dus mult pe langa tinta. La poarta opusa, Began a respins ca la handbal la un sut din unghi trimis de marocanul Kanda, cel care avea sa faca vraiste intreaga banda dreapta a defensivei sucevene pe parcursul primei reprize. Sandru a trimis apoi in plasa laterala o minge centrata din lovitura libera, iar in careul oaspetilor Matei a alunecat in momentul sutului. Valentin Alexandru a semnat ultima ocazie a primei reprize, cu un sut de la 20 de metri, la care goalkeeperul Began a respins de la radacina barei in corner.

Banca tehnica suceveana a facut doua schimbari la pauza, iar Foresta a inceput in ofensiva repriza secunda, Kimbaloula semnand prima ocazie de la reluarea jocului in minutul 53, cand a trimis peste poarta de la 25 de metri. Mult prea fantezist in jocul de sambata, Chalabi i-a ridicat pe cei aproximativ 2.500 de spectatori in picioare in minutul 67, cand Lungu a respins mingea din vinclu la un sut din 16 metri expediat de atacantul francez. “Galben-verzii” aveau sa se resemneze cu gandul infrangerii in minutul 78, cand Kanda a executat un corner de pe partea stanga, iar Manole a marcat cu capul din sase metri pentru 2-0 in favoarea echipei din Calarasi. Cu cele trei puncte securizate, oaspetii s-au jucat cu ocaziile pe final, cand nou-intratul Valentin Munteanu nimerit bara dupa o serie de driblinguri ca in curtea scolii. Foresta – Dunarea s-a terminat 0-2, iar formatia suceveana ajunge penultima in clasament, in vreme ce gruparea din Calarasi s-a instalat in fotoliul de lider.

Foresta: Began – R. Sumanariu (’46 Coroama), Masella, Diallo, Secrier (’72 Belkacem) – Stanescu (’46 Renquin), Acolatse – Onofras, Chalabi, Kimbaloula – M. Matei.

Dunarea: C. Lungu – Tenea, Manole, Sandru, Bg. Vasile – Kouakou (’72 V. Munteanu), Draghiceanu (’64 Preoteasa) – S. Pana (’83 C. Cristea), Puscas, Kanda – V. Alexandru.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Un comentariu

  1. Secrier a gresit la Afumati (a luftat ) in postura de ultim aparator si Avram a egalat dupa 3 min iar sambata in prima repriza era bulevard pe partea lui si e titular ? Mai bine juca Cordos sau Renquin in locul lui ! Schimbati crainicul de la stadion ca faceti Suceava de ras ! Verificati difuzoare de la tribuna 2 ca se aude sonorul intrerupt ! Oare cand se rezolva treaba cu antrenorul principal la Foresta ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close
error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!