Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți: 2-4

Bucovina Radauti a venit, a vazut Areniul, a luat trei puncte si a plecat. Formatia antrenata de Dorin Goian, Daniel Balan si Marius Lup s-a impus in derbyul local disputat vinerea trecuta, pe terenul Forestei, cu scorul de 4-2 si a incheiat anul pe podiumul clasamentului in seria intai a Ligii a III-a la fotbal.

Disputat pe un teren inghetat, sub un ger de -10 grade Celsius si cu doar cateva sute de spectatori in tribune, meciul a inceput cu o ocazie in contul gazdelor, Visinar respingand din fata portii o centrare periculoasa trimisa de Grumezescu. Radautenii au pus insa apoi stapanire pe mijlocul terenului, avand prima mare sansa de a inscrie in minutul 16, cand Stanescu a scuturat zapada de pe transversala portii aparate de Niga cu o torpila de la 20 de metri.

Anuntata de o noua ocazie a lui Stanescu, deschiderea scorul a venit la jumatatea primei reprize, dintr-o faza fixa. Cerlinca a executat un corner de pe partea dreapta, iar capitanul Vasile Vitu (foto) a aparut la coltul scurt si a inscris cu o lovitura de cap pentru 0-1 la pauza. Selim Benachour a mutat inspirat la iesirea de la cabine. L-a introdus pe teren pe Robert Martin, iar atacantul in varsta de 21 de ani a reusit sa restabileasca egalitatea in minutul 52, cu o executie care a facut inutil plonjonul lui Puianu, tusierul semnalizand ca mingea a depasit linia portii. Tabela de marcaj a stadionului Areni a ramas inghetata la 1-1 doar patru minute, Visinar reusind sa readuca Bucovina in avantaj cu o lovitura de cap, dupa un nou corner de pe partea dreapta.

Niga a gafat incredibil la ultimele doua goluri ale oaspetilor

Nesigur in interventii pana atunci, Niga si-a ingropat echipa in minutul 60, cand i-a facut un cadou lui Iulian Ionesi, iar atacantul radautean nu l-a refuzat, trimitand mingea in poarta goala pentru scorul de 1-3. Pe fondul relaxarii din tabara oaspetilor, Foresta a redus din diferenta in minutul 66, prin acelasi Martin, care a marcat cu o lovitura de cap dupa o centrare din banda dreapta. De partea cealalta, Ungurianu a mai nimerit o data bara, pentru ca, in minutul 71, Stanescu sa refaca ecartul de doua goluri de pe tabela, cu un sut cu latul, de la 25 de metri, la care Niga s-a facut din nou de ras, devenind tinta ironiilor din tribune. Scorul putea lua proportii si mai mari in ultimul sfert de ora, dar Niga s-a opus la executiile lui Stoian si Stanescu.

Foresta – Bucovina s-a terminat 2-4, motiv pentru radauteni sa declaseze fiesta in vestiarul oaspetilor de pe Areni. S-a cantat “Aici e Bucovina, aici e tara noastra!”, victoria de vineri fiindu-i dedicata antrenorului Marius Lup.

Foresta Suceava: G. Niga – Ionescu, Mateciuc, Celeadnic, Nguyen – Seven, Parouty – Onofras, Rigoni, Artenie – Grumezescu. Antrenori: Selim Benachour, Bogdan Tudoreanu si Mihai Gurita. Dupa pauza au mai fost introdusi pe teren: R. Martin, A. Mateiciuc si Bouadjila.

Bucovina Radauti: Puianu – Alecsandru, Vitu, Visinar, Antonesei – Ungurianu, Stanescu, Bosanceanu – Cerlinca, Ionesi, Coroama. Antrenori: Dorin Goian, Daniel Balan si Marius Lup. Au intrat: Busuioc, Danila, Ciobanu si Stoian.

Inaintea meciului de vineri dintre Foresta si Bucovina Radauti, pe gazonul stadionului Areni a fost intins un urias tricolor, iar Alesia Pop a intonat imnul de stat al Romaniei.

“Calitatea jucatorilor a facut diferenta”, considera Goian

Dorin Goian a declarat la finalul meciului ca valoarea superioara a jucatorilor de la Bucovina Radauti a facut diferenta. “Am fost echipa mai buna, dar am facut si multe greseli in aparare. Din punct de vedere defensiv am facut unul dintre cele mai slabe jocuri. Per total insa, am jucat exact ce trebuia sa jucam pe un astfel de teren, iar calitatea jucatorilor a facut diferenta. Sunt bucuros pentru victorie si ca am terminat anul pe locul 3. Intram in vacanta de iarna cu zambetul pe buze. Vreau sa felicit si Foresta, pentru ca este o echipa care joaca fotbal, iar acasa a pierdut putine puncte”, a declarat antrenorul Bucovinei la conferinta de presa de la final.

Goian considera ca titulatura de “derby” data mai nou meciului dintre Foresta si Bucovina Radauti este un pic fortata. “Am ajuns sa ne bucuram pentru un derby in Liga a III-a, intre Foresta  si Bucovina Radauti. Nu este confortabil ca doua echipe din judetul Suceava sa se bata pentru ce? Locurile 4-5 in Liga a III-a? Nu este ok, dar speram sa vina vremuri mai bune, iar Suceava sa aiba macar o echipa de Liga a II-a”, a mai spus Goian.

Tehnicianul a precizat ca nu se pune problema ca gruparea radauteana sa faca transferuri spectaculoase in pauza de iarna, tinand cont ca diferenta de sapte puncte care o desparte de primul loc este greu de recuperat. “Daca diferenta de puncte nu era asa de mare fata de locul intai, luam in calcul achizitionarea de doi-trei jucatori in pauza de iarna. Asa este insa greu, mai ales ca nici infrastructura, nici stadionul de la Radauti nu ne permit in acest moment mai mult. Sunt multumit insa ca lucrurile sunt serioase. Cei din conducerea municipalitatii din Radauti s-au tinut de cuvant, jucatorii sunt multumiti, in special cei de la Suceava. Nu credeau ca lucrurile vor merge atat de bine, a adaugat Dorin Goian.

De ce a refuzat Goian sa preia banca tehnica a Forestei

Dorin Goian a explicat si motivele pentru care, in vara trecuta, a refuzat sa preia banca tehnica a Forestei. “Am avut o discutie cu cei din conducerea Forestei, dar n-am avut incredere ca lucrurile se pot redresa asa de repede. Sunt o fire vulcanica si la antrenamente si la meciuri, iar daca vreau sa cer ceva unui jucator, acel jucator imi doresc sa fie platit la timp, chiar daca salariul este mai mic. Numai asa pot sa am pretentii de la el. Am fost si eu jucator si am luat multe tepe financiare, mai ales in prima parte a carierei. Nu am avut siguranta ca lucrurile se vor redresa la Suceava. Din acest motiv am ales sa continui la Radauti. Candva, cand se vor linisti apele si lucrurile vor merge pe un fagas normal, m-as bucura sa antrenez echipa din Suceava”, a incheiat antrenorul radautenilor.

Benachour da vina pe starea terenului si pe gafele portarului

De partea cealalta, antrenorul Selim Benachour a venit doua explicatii pentru esecul de vineri: starea terenului si gafele evidente ale portarului George Niga la ultimele doua goluri. “A fost un teren dificil, pe care multi dintre jucatorii nostri nu sunt obisnuiti sa joace. Spre deosebire de radauteni, care disputasera doua meciuri pe un teren similar, noi am avut jucatori care au evoluat pentru prima oara in viata lor pe un asemenea teren. Dar nu asta este principala scuza. In prima repriza am jucat foarte prost, am pierdut mingea a doua, iar la mijlocul terenului ne-au omorat. Am schimbat sistemul la pauza si am practicat un joc mai bun in repriza a doua. Am reintrat in meci, dar am facut acele cadouri. Astazi a fost prea de tot. Se poate intampla sa luam goluri din faza fiza. Nu este o problema, dar vorbesc de ultimele doua goluri pe care le-am incasat au fost de-a dreptul incredibile”, a declarat antrenorul Forestei dupa meci.

Rezultatele etapei a XV-a:
Somuz Falticeni – CSM Ramnicu Sarat 1-0
CSM Focsani – FC Botosani II 1-1
Foresta Suceava – Bucovina Radauti 2-4
KSE Targu Secuiesc – Ceahlaul 1-0
Metalul Buzau – Sanatatea Darabani 5-1
Sporting Liesti – CSM Pascani 1-0
Otelul Galati – Stiinta Miroslava 2-1
Gloria Buzau a stat in aceasta runda.

LOCECHIPAMVEÎGMGP+/-PCT
1Gloria Buzău1412204093138
2Otelul Galati1411212852335
3Bucovina Rădăuţi14101326101631
4Ştiinţa Miroslava14101323131031
5Sporting Lieşti146351812621
6Foresta Suceava146351920-121
7CSM Focşani145541914520
8Ceahlaul Piatra Neamt146261512320
9KSE Targu Secuiesc145362121018
10Metalul Buzau144461519-416
11Şomuz Fălticeni144191228-1613
12CSM Ramnicu Sarat14248922-1310
13FC Botosani II1422101325-128
14CSM Paşcani142210825-178
15Sanatatea Darabani1421111344-317
16CSM Roman00000000

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți: 2-4"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*