Foresta se va prezenta cu echipa de juniori la prima etapă din noul sezon al Ligii a II-a

Foresta se va prezenta cu echipa de juniori la meciul cu Ripensia Timisoara, programat sambata, cu incepere de la ora 11.00, pe stadionul “Ciarda Rosie”, in cadrul primei etape din noul sezon al Ligii a II-a. Anuntul a fost facut de presedintele Consiliului de Administratie, Andrei Ciutac, care a precizat ca formatia suceveana fi condusa de pe banca tehnica de Florin Cristescu.

Nu am vrut sa incepem campionatul cu o neprezentare, asa ca am decis sa ne prezentam in prima etapa cu grupa de 2000 a domnului Cristescu. Le-am facut jucatorilor acordurilor de transfer, iar vineri-dimineata vor pleca spre Timisoara cu un mijloc de transport pus la dispozitie de TASA. Am decis sa pornim totusi la drum cu speranta ca in urmatoarele zile se vor concretiza discutiile vagi pe care le purtam in acest moment si vom reusi sa salvam echipa de la desfiintare”, a precizat Andrei Ciutac.

Datoria catre Fisc a scazut la 70.000 de euro

Oficialul sucevean a precizat ca datoria Forestei s-a redus la aproximativ 70.000 de euro, dupa ce Fiscul a extras din contul clubului cei 30.000 de euro primiti de la Gigi Becali, in contul transferului portarului Toma Niga la FCSB. In privinta litigiului cu Marius Matei, acesta a fost stins de FRF din ultima transa de bani pe care clubul sucevean a primit-o din drepturile TV.

Programul primei etape:

Vineri:
ASA Târgu Mures – Stiinta Miroslava

Sambata:
Luceafarul Oradea – Sportul Snagov
Ripensia Timisoara – Foresta Suceava
Dacia Unirea Braila – Politehnica Timisoara
FC Arges Pitesti – Pandurii Târgu Jiu
Chindia Târgoviste – UTA Arad
Metaloglobus Bucuresti – Olimpia Satu Mare
Academica Clinceni – Dunarea Calarasi
CS Mioveni – CS Afumati
FC Hermannstadt Sibiu – CS Balotesti

In runda a doua, programata pe 12 august, Foresta ar trebui sa primeasca, pe stadionul Areni, vizita fostei vicecampioane a Romaniei, ASA Targu Mures.

COMENTARII:

20 Comentarii la "Foresta se va prezenta cu echipa de juniori la prima etapă din noul sezon al Ligii a II-a"

  1. Pe noi scrie Pancota nr2 in prima etapa.Nu cred ca scapam fara 7-8 goluri.Sa speram ca se vor aduce jucatori cat mai repede altfel riscam sa ne facem de ras.

  2. Macar 4 seniori sa legitimeze pana sambata ca sa nu ne facem de ras . Un portar senior ne trebuia ca sa apere poarta ! Hantescu mai este la Foresta ?

  3. Airoaie ,Stanescu,Cerlinca oare au semnat contracte cu alte echipe ? Nu vin la Foresta inapoi ?

  4. E bine ,ca Foresta se prezintă la Timișoara ,si dacă se vrea ,pînă la meciul cu ASA TG.MUREȘ şi se debochează cutia ,,,,,,,,,,, si se intră în normal se poate tranfera jucătorii pe toate posturile ,slavă ,domnului banii să fie găsești jucători ffff.bunii ,ne poate ajuta si Botoșani cu jucătorii care nu prind echipa si ne da jucătorii sub forma de împrumut pina în iarnă ,pentru ca conducătorii de la Botoșani sânt în relatii bune cu vecinii de la Suceava ! hai Foresta ,hai Suceava .

  5. Se mai gasesc ceva jucatori si in judet sa nu mergeti numai cu juniori!Un Ferariu si alti?

  6. D-LE CIUTAC , EU ORICUM NU TE MAI CRED . MAI AI TU SI RESTUL AMICILOR TAI LOPETILE PT INGROPAREA FORESTEI ? SAU VINE SI LUNGU CU O TRANSA [ EXCAVATOR] SA DEFINITIVEZE INHUMAREA ? MARE MINUNE SA MAI AVEM O ECHIPA DE FOTBAL DUPA VOI !!!

  7. Soimii Soimii o sa strigam pe stadion…..

  8. E o solutie de moment, de avarie, dar e o incercare! Sa nu fim carcotasi si s-o criticam si pe asta din start! Dimpotriva, trebuie apreciata intentia de a salva ceea ce se mai poate salva. Indiferent de scor, mult succes copiilor care vor reprezenta Suceava!

  9. Jucatorilor de la Foresta care sunt la Radauti nu li se mai da voie sa se intoarca la Suceava.

  10. Ai dreptate este o solutie de avarie pt putin timp, dar totusi nu reusesc sa inteleg cum nu se gaseste nimeni in toata Suceava sa preia acest club, care are datorii de 70.000 euro la stat. Este pomana curata sa reusesti sa preiei un club in liga 2 cu aceste datorii, pot fi si 3-4-5,….membri fondatori, care sa puna acesti bani si sa il conduca mai departe cum vor ei, DAR NU VREA NIMENI. Oamenilor cu bani din Suceava nu le place fotbalul si nu vor sa se implice.
    Membrii actuali ai clubului au obligatia de a face totul pt a salva acest club de la desfiintare, deoarece ei au stiut de la inceput ce cheltuieli vor fi si cum s au cheltuit banii, sa nu credeti voi ca Goian a furat banii sau a cheltuit fara stirea membrilor fondatori. Stiau ca vor veni lunile ianuarie, februarie, unde nu vor primi bani de la primarie si atunci trebuiau sa vina cu aportul lor financiar pt a sustine echipa (sponsorizare, publicitate, si in ultimul rand banii lor, deoarece ei sunt membrii fondatori in acte.
    Ei au inceput bine campionatul trecut, dar ai nevoie de sustinere financiara pe tot parcursul sezonului competitional. De aceea cred eu ca au plecat Goian, Perja si alti jucatori, deoarece au vazut ca nu vrea nimeni din cei care erau obligati moral sa puna banii pt a plati taxele
    la stat si a continua ceea ce au inceput. Daca ramaneau impreuna puteau face lucruri frumoase la Suceava, dar cu conditia sa se fi respectat tot ce au discutat cand au venit.
    Sa dea Dumnezeu sa se gaseasca o solutie cat mai repede pt salvarea clubului.

  11. Ce fel de Presedinte,esti,tu,mai Ciutacule,daca NU esti in stare sa imprumuti 70 de mii de euroi pana va da Primaria banii?Omule,intoarce-te la avocatura,o poza cu Gica Popescu nu-i suficient pentru ce trebuia tu sa faci.PUNCT.

  12. Este deja 2-0…….. gata…….

  13. Foresta saracia _ balotesti 0- 9 😂😂😂😂

  14. Timișoara -Foresta 16 – 0 !!!!!! juniori au stat 5h pt că sa stricat rablamentul de autobuz ,au ajuns la hotel la 3 dimineața !Cu asa echipă nu faci faţă nici în județ-liga lui Anton ,despre Ciutac trebuie să se ducă dracului şi s-ăl ia în portbagaj si pe nesimțitul de Lungu care a făcut orașul de tot răsul !!!!!!

  15. Sper ca ati pariat prin Asia impotriva copiilor pe care i ati trimis la cruciada. 0-16 si poate ati castigat 70.000 euro sa va platiti datoria. Altfel abandonati ideea cu salvarea echipei ca e prea mare rusinea
    Apropo uitati va diseara la stirile protv o sa se rada de foresta si 0 16 de azi

  16. Am luat doar 16! 🙁
    Uffff……

  17. fantoma Foresta | 5 august 2017 at 16:35 | Răspunde

    16-0 ….

  18. 16 la.0 😂😂😂😂 vai ce steaua voastra

  19. Ne-am facut de ras ! Toata tara rade de Suceava ! Pancota 2 ! Si ca sa fie circul total parca vad ca iar TED va fi antrenor de parca nu mai sunt antrenori decat Ted ! Un Danut Mandrila care a antrenat Pojorata , un Buliga sau oricare altul e mai bun ca Ted! Si asa nu sunt bani si daca mai pune antrenor pe Ted si nu ai jucatori cat de cat de liga 2 CIUCA BATAILOR scrie pe noi si futezam niste bani aiurea ! Ce antrenor poti avea daca ai pe Ciutac presedinte ?!?

  20. Sa mai prind pe cineva ca mai comenteaza de Fc botosani …. parlitilor face ti moldova ( bucovina voastra de ras )

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*