Foresta – Ripensia Timișoara, sâmbătă, ora 11:00

Florentin Petre

Foresta Suceava revine, la sfârșitul acestei săptămâni, pe stadionul „Areni”, pentru ultimul meci din acest an programat în fața propriilor suporteri. “Galben-verzii” primesc sâmbătă, de la ora 11:00, vizita cvadruplei campioane a României, Ripensia Timișoara. În turul campionatului, bănățenii s-au impus cu scorul de 16-0.

Chiar dacă 15 dintre cele 20 de cluburi de Liga a 2-a au solicitat ca primele două etape din retur să se dispute în primăvară, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis să se respecte programarea inițială. Astfel, până să intre în vacanța de iarnă, Foresta va juca sâmbătă, pe teren propriu, cu Ripensia Timișoara, iar peste o săptămână se va deplasa pe terenul celor de la ASA Târgu Mureș.

Antrenorul Forestei, Florentin Petre, își dorește să obțină rezultate favorabile în ambele partide și este de părere că totul depinde de modul în care elevii săi vor aborda aceste jocuri.

„Indiferent că jucăm cu Ripensia, cu UTA sau cu Hermannstadt, eu îi pregatesc și îi mobilizez pe jucători ca și cum am juca cu o echipă din Liga I. Totul depinde numai de noi. În momentul în care toți se coordonează și joacă așa cum trebuie, vin și rezultatele. Când nu muncești, atunci adversarul vine peste tine și ai probleme”, a declarat antrenorul Florentin Petre.

În timp ce Foresta are moralul ridicat după victoria categorică, scor 3-0, înregistrată în fața Luceafărului Oradea, Ripensia Timișoara vine pe Areni după ce în urmă cu o săptămână a fost învinsă, cu același scor, pe terenul ultimei clasate, Știința Miroslava. În plus, bănățenii nu vor putea miza pe fundașul Mihai Hecsko, care este accidentat, și nici pe Marius Toma, jucător care a primit direct cartonaș roșu în etapa precedentă.

Delegația Ripensiei Timișoara s-a pornit vineri spre Suceava, cu avionul Timișoara-Iași.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

4 Comentarii la "Foresta – Ripensia Timișoara, sâmbătă, ora 11:00"

  1. Mult Succes!Hai Foresta!!!

  2. hai baieti , maine cu totii pe stadion la incurajat nu la injuraturi !!!!

  3. La zapada de afara vad un MARE 0-0

  4. Se joaca astazi cu zapada asta?

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*