Foresta l-a repatriat pe mijlocașul Cornel Căinari

Foresta a reusit o achizitie de marca pe finalul campaniei de transferuri din aceasta iarna. “Galben-verzii” au reusit sa-l repatrieze pe mijlocasul Cornel Cainari, care si-a reziliat contractul cu divizionara secunda Aerostar Bacau si revine pe Areni dupa un an si jumatate. Cainari a efectuat vineri primul antrenament sub comanda lui Selim Benachour, iar sambata este asteaptat sa imbrace tricoul Forestei in amicalul cu Somuz Falticeni, programat de la 13.00, pe terenul LPS.

“Noi intentionam sa aducem pe Cornel Cainari din vara viitoare, dar ne bucuram ca l-am convins sa vina la Foresta inca de acum. A semnat pe un an si jumatate cu noi si sper sa ne ajute sa ne indeplinim obiectivele, mai ales pe cel din sezonul viitor. E un jucator experimentat, cu peste 100 de meciuri in Liga a II-a si care stie ce inseamna o promovare la acest nivel” a declarat presedintele executiv al clubului Foresta Suceava, Andrei Ciutac.

In varsta de 30 de ani, Cainari a evoluat de-a lungul carierei pentru CS Gura Humorului, Sporting Suceava, Rapid Suceava, SC Bacau, Bucovina Pojorata, Foresta, Stiinta Miroslava si Aerostar.

Cornel Cainari este cea de-a opta achizitie certa facuta de Foresta in pauza competionala din aceasta iarna, dupa portarii Augustin Carbune si Florin Logofatu, fundasul Andrei Vitelaru, mijlocasii Alexandru Vremea, Daniel Bejenar si Vasile Boca si atacantul Andrei Pavel. “Galben-verzii” mai sunt in cautarea unui fundas stanga, dupa ce s-au desptartit recent de Ion Ghimp.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Foresta l-a repatriat pe mijlocașul Cornel Căinari"

  1. Bun revenit Cornele.Hai Foresta!!!

Lasă un răspuns la Gaby Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*