Foresta a avut 14 jucători la primul antrenament desfășurat în plină pandemie de coronavirus

Foresta s-a reunit miercuri, pe stadionul Areni, în vederea începerii pregătirilor pentru viitorul sezon al Ligii a III-a, după aproape patru luni de la întreruperea precedentei ediții de campionat.

Din cauza pandemiei de coronavirus și a protocolului impus de MTS, primul antrenament al “galben-verzilor” din această vară s-a desfășurat în condiții draconice, cei prezenți luând mai întâi contactul cu dezinfectantul și termometrul înainte de a pătrunde pe gazon.

Acolo, noii antrenori ai echipei de pe Areni, Dorin Goian și Daniel Bălan, au avut sub comanda lor doar 14 jucători. Şi aceia împărțiti în două grupuri. Noutățile au fost și ele puține, 4 la număr mai exact: portarul Daniel Zvoronciuc (Bucovina Rădăuți), fundașii Vasile Vitu (Bucovina Rădăuți) și Florin Chiseliță (Şomuz Fălticeni) și mijlocașul Iosif Netbai (Bucovina Rădăuți). Au lipsit motivat stranierii Eugeniu Celeadnic, Matteo Rigoni și Diallo Flatie, care riscă să fie băgați la izolare odată ce vor ajunge la Suceava, Andrei Săhlean (Bucovina Rădăuți), învoit pentru câteva zile, și Paul Mateciuc, care s-a operat recent și va lipsi o bună perioadă.

La capitolul plecări, Foresta s-a despărțit în această vară de opt jucători: Sebastian Bîlbă, Mario Pipoș, Carlos Corduneanu, Haralambie Mociu, Savane Mamadou, Adrian Neacșu, Florin Burghelea și Bogdan Filip, ultimul având totuși șanse să se întoarcă pe Areni sub formă de împrumut de la prim-divizionara FC Botoșani.

Lotul prezent la antrenamentul de miercuri: Daniel Zvoronciuc, Augustin Cărbune – portari, Dudu Constantin Drugă, Vasile Vitu, Ruben Sumanariu, Adrian Avrămia, Simon Mandiuc, Florin Chiseliță – fundași, Iosif Netbai, Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Radu Ungurianu – mijlocași, Robert Martin și Alexandru Marin – atacanți.

Dorin Goian: “E greu să te antrenezi în opt-zece jucători”

Aflat în fața unei noi provocări în cariera de antrenor, chiar acasă, la Suceava, în orașul natal, Dorin Goian a explicat cum a decurs prima ședință de pregătire în calitate de tehnician al Forestei. “Din păcate, această pandemie ne dă de furcă și trebuie să ne antrenăm în condiții speciale, total atipice pentru un jucător de fotbal. E greu să te antrenezi în opt-zece jucători, dar încercăm să ne adaptăm. Mai întâi le-am luat greutatea, pentru că am vrut să văd cu câte kilograme în plus a venit fiecare. Încercăm ușor-ușor să ne readaptăm la efort. Va fi o perioadă lungă și dificilă. Am început cu partea fizică și partea de dezvoltare articulațiilor, apoi ușor-ușor vom trece și la exercițiile tehnice, să se reobișnuiască jucătorii cu mingea”, a explicat Goe.

Vor să aducă jucători cu experiență pe posturile deficitare

Dorin Goian spune că Foresta se va întări pe posturile deficitare cu câțiva jucători cu experință, dar că echipa va fi formată în principal din suceveni, în ideea de a reduce cât mai mult cheltuielile cu cazarea și masa. “Am ajuns la o înțelegere cu jucătorii vechi să rămână la Suceava, dar mai suntem în discuții  și cu alți jucători, pentru că avem câteva posturi deficitare. Îmi doresc jucători cu experiență, care să ridice nivelul echipei, iar în următoarea perioadă vom mai veni, unii doar în probe. Încercăm să contopim o echipă competitivă, formată din jucători de pe plan local, pentru că, din păcate, situația financiară nu este tocmai ok din cauza acestei pandemii. Primăria și Consiliul Local sunt principalii susținători ai echipei, încasările la buget nu mai sunt cele din anii trecuți, așa că încercăm să reducem cheltuielile cât mai mult. Chiar și așa, obiectivul este să strângem cât mai multe puncte, să scoatem maximum din fiecare meci și vom vedea la final unde ne vom situa”, a adăugat Dorin Goian, care nu a ascuns faptul că i-a dorit la Foresta și pe mijlocașii Ionuț Plămadă (Bucovina Rădăuți) și Eduard Julei (Şomuz Fălticeni), doar că amândoi au refuzat oferta.

Iau în calcul testarea pentru coronavirus a întregului lot de jucători

În altă ordine de idei, președintele Andrei Ciutac a precizat că ia în calcul varianta testării pentru coronavirus a tuturor jucătorilor, dacă Forestei nu i se va permite să se antreneze de săptămâna viitoare în efectiv complet. “În cazul în care măsurile nu se vor relaxa după data de 15 iulie, luăm în considerare și testarea întregului lot și eventual intarea în regim de cantonament, astfel încât să dispunem de întreg lotul de jucători la antrenamente”, a anunțat oficialul Forestei, care a explicat și cum a decurs ultima întâlnire cu primarul Ion Lungu. “Am avut o întâlnire cu domnul primar, care și-a reafirmat sprijinul față de clubul Foresta. Își dorește să avem rezultate bune și să reușim promovarea la finalul sezonului viitor. Ne-a asigurat că va încerca să acorde bugetul promis la începutul anului. Dar asta ține și de rezultatele noastre”, a adăugat Andrei Ciutac.

Foresta ar trebui să debuteze în noul sezon al Ligii a III-a pe data de 29 august, într-o serie de 18 echipe.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Foresta a avut 14 jucători la primul antrenament desfășurat în plină pandemie de coronavirus"

  1. Mult succes! Hai Foresta!!!

Lasă un răspuns la Gaby Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*