Ediția a doua a Memorialului „Constantin Tăpârjan” are loc în sala din Dumbrăveni

Sala Sporturilor din Dumbraveni va gazdui duminica, incepand cu ora 10.00, cea de-a doua editie a Memorialului “Constantin Taparjan”. Organizat de Asociatia Judeteana de Lupte Suceava si Clubul Sportiv MCM Dream Team Dumbraveni, in parteneriat cu Directia Judeteana pentru Tineret si Sport si CSM Suceava, turneul va aduna peste 60 de luptatori din judetele Suceava si Botosani, multi dintre acestia medaliati in acest an la competitiile nationale.

Cetatean de onoare al municipiului Suceava, Constantin Taparjan s-a stins din viata in decembrie 2014, la varsta de 68 de ani. O adevarata legenda a sportului local dar si national, profesorul Taparjan a instruit timp de aproape 40 de ani luptatori ce au adus faima judetului Suceava. Si-a început cariera la Galati, în anul 1964, pentru ca, un an mai tarziu sa vina la Radauti la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”. Dupa terminarea stagiului militar si a cursurilor Facultatii de Educatie Fizica si Sport din Galati, Constantin Taparjan a revenit la Suceava, unde si-a legat cea mai mare parte a carierei sale de antrenor si profesor de Liceul Industrial Nr. 4 “Samuil Isopescu” din Suceava.

Sportivii pregatiti de Constantin Taparjan au câstigat in total circa 500 de medalii, dintre care peste 30 de aur la nationalele de seniori. Antrenor la CSM Suceava, chiar director în perioada 2001-2005, profesorul Taparjan a cochetat si cu lotul national de juniori, pe care l-a condus în mai multe rânduri. Sportivii antrenati de el au obtinut rezultate importante si pe plan extern. Ilie Matei, Ioan Grigoras si Ioan Irimiciuc au participat la Jocurile Olimpice, iar primul a câstigat argintul la Los Angeles, în 1984. Aceasta a ramas, de altfel, singura medalie olimpica obtinuta vreodata de clubul CSM Suceava. Nu în ultimul rând, Tapârjan se poate mândri cu formarea unei generatii de antrenori, în care se regasesc Ilie Matei, Lazar Tipa, Valerica Gherasim si Andrei Bolohan.

Agache a fost cu nationala intr-un turneu in Iran

In alta ordine de idei, echipa nationala de lupte greco-romane a Romaniei a fost prezenta la inceputul acestei saptamani in Iran, unde a participat la Cupa Mondiala a cluburilor, un turneu de pregatire, la care au mai luat parte reprezentativele Greciei, Iranului, Tadjikistanului, Ungariei, si Armeniei. Printre cei zece “tricolori” care au concurat in Asia de Sud-Vest s-a numarat si suceveanul Adrian Agache (foto centru), sportivul pregatit de Valerica Gherasim luptand la categoria 74 de kilograme.Romania a inregistrat un bilant pozitiv de trei victorii, cu Grecia, Tadjikistan si Ungaria si doua infrangeri, cu Iran si Armenia, noteaza FR de Lupte pe pagina sa de facebook.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Ediția a doua a Memorialului „Constantin Tăpârjan” are loc în sala din Dumbrăveni"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*