Două înfrângeri la Galați

hochei

Echipa de hochei sub 16 ani a clubului CSM Suceava a pierdut ambele meciuri susținute la finalul săptămânii trecute pe terenul Dunării Galați. Partidele au contat pentru etapa a 3-a din Campionatul Național.

În cele două jocuri CSM Suceava a fost considerată echipă gazdă. Meciurile s-au desfășurat însă la Galați pentru că vineri și sâmbătă Patinoarul Artificial din Suceava nu a fost funcțional pentru hochei.

În primul meci gazdele au câștigat cu 26-1, pe reprize 11-1, 7-0 și 8-0. Singurul gol al sucevenilor a fost marcat în minutul 13 din primul act, de Vladimir Costan, după o pasă primită de la Cosmin Cimbru.

La câteva ore distanță, cele două formații s-au întâlnit din nou, Dunărea Galați reușind să se impună la o diferență și mai mare, scor 36-1. Pe reprize a fost: 4-0, 18-0 și 14-1. De data aceasta golul de onoare al sucevenilor a fost înscris de Alexandru Lohănel.

În meciurile de la Galați, antrenorul Constantin Curelaru a mizat pe următorii jucători: Sfetcu, Poroch, Costan, Cușnir, Cimbru, Lohănel, Diaconu, Popa, Dohotaru, Rizac, Năstase, Nastasi, Rață, Eric Petrovici, Oliver Petrovici, Bogdan Dura și Antonio Dura.

În următoarea etapă din Campionatul Național de hochei pentru juniori sub 16 ani, CSM Suceava va juca, pe 12 și 13 decembrie, la Gheorgheni.

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Două înfrângeri la Galați"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*