Două înfrângeri la Cupa Hagi

Şcoala Generală Nr. 7 din Suceava a pierdut ambele meciuri susţinute la turneul final al Cupei Hagi. În competiţia destinată şcolilor, echipa suceveană a cedat în faţa reprezentantelor Clujului şi Timisoarei cu acelasi scor, 0-2.

Cupa Hagi şi-a desemnat laureaţii la începutul acestei săptămâni. Luni şi marţi, pe stadionul Ştiinţa din Timişoara, s-au desfăşurat atât meciurile rezervate cluburilor, cât şi cele în care au fost angrenate echipele şcolilor. Scoala Nr. 7 din Suceava a fost repartizată în grupa B, alături de Şcoala “Ion Agîrbiceanu” din Cluj-Napoca şi de LPS Banatul Timişoara. Oboseala acumulată pe drum şi-a spus cuvântul, iar tinerii sportivi pregătiţi de Relu Chiriac şi Marius Păvăluc au cedat ambele jocuri. Chiar dacă şi-au trecut în cont cateva ocazii mari de a înscrie, inclusiv 3 bare, sucevenii au pierdut luni dimineaţă în faţa Clujului cu 0-2. Acelaşi scor a fost consemnat şi în întâlnirea de după-amiază, cu Banatul Timişoara, astfel că gruparea suceveană a ratat calificarea în semifinale. Universitatea Cluj a castigat titlul la profesionişti, iar Liceul “Mircea Eliade” s-a impus în competiţia “amatorilor”.

Antrenorii Reluc Chiriac şi Marius Păvăluc au deplasat următorii jucători la turneul din Banat: Claudiu Chiriac ©, Ionuţ Neamţu, Ionuţ Ioniţă, Alex Macoveiciuc, Mihai Rotariu, Tudor Popescu, Stejărel Feraru, Marian Bogătoaie, Cezar Malanca, Stelian Pandele, Bogdan Dumitraş şi Cosmin Roman.

foto: Tiberiu Mînzu

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Două înfrângeri la Cupa Hagi"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*