Dorin Goian a demisionat de la Bucovina Rădăuți
Dorin Goian a demisionat din functia de antrenor al divizionarei a treia CSM Bucovina Radauti cu doar trei zile inainte de startul pregatirilor de iarna. Fostul international roman a invocat “motive personale” in decizia anuntata vineri seara pe pagina oficiala de facebook a echipei radautene.
“Astazi (n. r. vineri) mi-am dat demisia de la Bucovina Radauti din motive personale. M-am gândit mult pana sa iau aceasta decizie si am ajuns la concluzia ca trebuie sa fac acest lucru. Am petrecut doi ani si jumatate grozavi alaturi de voi, au fost momente frumoase, mai putin frumoase peste care am trecut împreuna. Va multumesc pentru tot… sunteti o echipa superba, cu niste caractere frumoase cum rar mi-a fost dat sa întâlnesc. Daca am suparat pe cineva in decursul acestei perioade am facut-o neintentionat sau pentru a îmbunatati unele lucruri in jocul vostru sau al echipei. Sper sa mai avem ocazia sa lucram împreuna in viitor si sunt sigur ca multi dintre voi aveti multe de dovedit in fotbal. O sa ramaneti in sufletul meu si va voi sustine neconditionat. Va doresc multa bafta ,spor si sanatate! P. S. Veti ramâne tot timpul <<milionarii>> mei! Totodata, multumesc întregii conduceri administrative (presedinte, director, oamenii de la stadion) si primarului din Radauti pentru sustinere”, a transmis Dorin Goian.
Gratitudine a aratat si conducerea clubului radautean: “Dorim sa-i multumim domnului Dorin Goian pentru activitatea depusa in cadrul clubului nostru. Datorita lui, CSM Bucovina Radauti si Municipiul Radauti au capatat rezonanta la nivel national. Multumim si succes in activitatea viitoare, Dorin Goian!”, este mesajul oficialilor Bucovinei.
Dorin Goian s-a alaturat lui Daniel Balan in stafful tehnic al Bucovinei in noiembrie 2017, iar cele mai bune performante au venit in sezonul 2018/2019, cand echipa radauteana a ajuns pana in saisprezecimile Cupei Romaniei si a ocupat locul 2 in clasamentul seriei intai a Ligii a III-a.
In varsta de 39 de ani, Dorin Goian urmeaza in acest moment cursurile pentru obtinerea licentei PRO – cea mai inalta in antrenorat.
Primul antrenament din aceasta iarna va fi condus de Daniel Balan
Bucovina Radauti se reuneste luni, la ora 11.00, pe stadionul Municipal, in vederea inceperii pregatirilor pentru returul Ligii a III-a. La primul antrenament din aceasta iarna, ce va fi condus de Daniel Balan si Marius Lup, sunt asteptati toti jucatorii care au evoluat si-n tur, inclusiv Andrei Alecsandru si Radu Ungurianu, declarati netransferabili de conducerea clubului radautean.
Vitu si compania se vor pregati in localitate pana la inceputul lunii februarie, cand intentioneaza sa plece intr-un cantonament de zece zile la Sucevita. La revenirea din stagiul montan, gruparea radauteana are programate doua meciuri amicale in compania colegelor de serie Ceahlaul Piatra Neamt (22 februarie) si FC Botosani II (29 februarie).