Diplome de excelenţă pt. volei

Promovarea voleibaliştilor suceveni în Divizia A1 a fost remarcată de primarul Ion Lungu cu ocazia Zilelor Sucevei. Acesta le-a acordat diplome de excelenţă jucătorilor şi conducerii echipei CSM Suceava.

Dacă în urmă cu un an, pe scena din centru au urcat handbaliştii de la Universitatea, acum a fost rândul celor de la volei să primească distincţii din partea municipalităţii. Preşedintele CSM Suceava, Valerică Gherasim, doctorul Traian Căldare şi antrenorul Victor Pancu alături de jucători, au primit joi din partea primarului Ion Lungu diplome de Excelenţă pentru promovarea în Divizia A1.

“Sunt fericit că anul acesta, când se împlinesc 52 de ani de când am venit în Suceava, am reuşit să promovez pentru a patra oară cu echipa de volei. Sper să rezistăm primul an fiindcă acesta este cel mai greu. Dacă ne menţinem în Divizia A, băieţii capătă experienţă şi cu ce ne-am mai întări, am putea face o etapă de prezenţa în Divizia A aşa cum am avut una de 13 de ani, din 1977 pana in 1990.”, a comentat doctorul Traian Cladare.

Alături de echipa de volei, au mai primit diplome de excelenţă elevii olimpici, dar şi rugby-stul Gabriel Conache.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Diplome de excelenţă pt. volei"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*