Despre nişte domni

Decembrie. Moment pentru retrospecţii, premieri, petreceri. Şi pentru cadouri. Aruncând privirea în afara Sucevei, vedem sportivi şi antrenori vizitând şcoli, azile, orfelinate, ajutând persoane cu anumite deficienţe fizice. Şi asta chiar dacă un gest caritabil nu le aduce bani şi nici nu le creşte cota.

Mai mult decât performanţe şi trofee, sportul naşte aşteptări. Ne îndreptăm atenţia către sport atunci când vrem să uităm de griji, să ne relaxăm şi să gustăm din satisfacţia unei victorii. Sportivii sunt eroi pentru copii, iar pentru cei mari, exemple de voinţă, curaj, disciplină şi iniţiativă. Este greu să antrenezi un handbalist neplătit de 3 luni, dar să îl mai scoţi la filantropii?! Au fost totuşi ani în care unii handbalişti încasau peste 3.000 de euro pe lună şi nu s-a mişcat nimic. Handbalul reprezintă o alternativă la mult hulitul fotbal. La fel ca toate celelalte sporturi care nu se desfăşoară pe dreptunghiul verde din Areni şi de la care avem pretenţii. Dar iniţiativa trebuie să aparţină antrenorilor şi conducătorilor. Când principalele instituţii sportive din judeţ, DJST şi CSM, organizează festivităti de premiere în scop electoral nu poţi să mai ai mari aşteptări.

Primăria este principalul finanţator al sportului sucevean. Într-o societate normală, beneficiarul întoarce comunităţii favorul. Vizitează şcoli, orfelinate, azile. Poate, văzând ce generos este viaţa cu el, sportivul va percepe altfel lucrurile. Se apropie licitaţia pentru finanţările de la Primărie. Dincolo de dosare, milogeli şi pile, aleşii ar trebuie să ia în calcul şi caracterul pretendenţilor la banii publici.

Fotografia a fost realizată în 2009. La iniţiativa preşedintelui de atunci al Asociaţiei Judeţene de Rugby, Bogdan Manea, jucătorii de la CSM Bucovina au donat sânge la Centrul de Transfuzii Suceava, iar bonurile le-au dat unor copii. Da, nişte domni!

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Despre nişte domni"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*