Despre fotbalul anilor ’40

Aşa precum scrierile lui Ispirescu şi Creangă încep cu „a fost odată”, aşa voi începe şi eu astăzi a scrie cele ce urmează. A fost odată şi în Suceava o echipă de fotbal, despre care voi aminti următoarele. La începutul deceniului patru al secolului trecut, când am ajuns la „şcoală în târg”, am văzut prima oară un „mare meci, mare, de fotbal” aşa apărea pe un afiş scris de mână, lipit pe peretele unei case de pe „Strada mare”, azi „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Atunci, văzând pentru prima oară un meci de fotbal, am rămas mirat de o minge atât de „uriaşă”. Până atunci nu ştiam decât de mingi atât de mici încât încăpeau în palmă. Acele mingi erau confecţionate din cârpe sau din păr de vacă, umezit cu salivă, strâns şi mototolit în mână până devenea tare ca o „gumă”, azi cauciuc. Această minge dacă mai era legată strâns şi cu sfoară de cânepă, devenea tare ca piatra. Cu aceste mingi jucam un fel de „oină”, „fuga” sau „ţurca”, jocuri specifice în acele vremuri la sate. Astăzi, baseballul nu este altceva decât o combinaţie între „oina” de atunci şi „fugă”.

Primele jocuri de fotbal le-am văzut pe „un imaş” cu iarbă, situat în „Arini” împrejmuit cu un fel de gard de cca 1,5 m înălţime, unde în loc de tribune erau nişte scaune executate din ţăruşi înfipţi în pământ şi scânduri de diferite lungimi.

Primul joc de fotbal pe care l-am văzut a fost între echipa „Cetatea Suceava” şi echipa „Dragoş Vodă” Cernăuţi. Deşi se juca un fotbal la nivelul anilor ’40, jucătorii nu se accidentau între ei, nu erau faulturi intenţionate, era mai multă corectitudine în joc. Pe teren nu se auzeau urlete, înjurături sau alte cuvinte necuviincioase, galeriile rivale nu se duşmăneau între ele. La final, învingătorii erau aplaudaţi indiferent din ce echipă făceau parte. O, Tempora!…

Am ţinut să scriu aceste rânduri în amintirea unui fost mare jucător pe care l-a avut Suceava înainte de 1989 şi care parcă e uitat de lume, nemaipomenindu-se nimic despre el. În urma unei grele şi îndelungate suferinţe a trecut spre cele veşnice la început de octombrie. Se împlinesc deja de atunci şase săptămâni. Măcar acum să ne rugăm să-i fie ţărâna uşoară. Acest jucător a adus multe bucurii spectatorilor suceveni, prin felul său de a juca. Respecta adversarul, uneori chiar îl aplauda când era deposedat cu corectitudine. A fost un jucător de viteză, dădea uneori dovadă şi de oarecare şiretenie în jocul său.

Faptul că în timpul carierei sale a marcat două goluri direct din corner, spune ceva. După câte îmi amintesc, numai Horia Dumitrache de la Dinamo Bucureşti a marcat gol direct din lovitură de colţ. Au fost probabil şi alţii, dar nu mulţi. Pe scurt, acest jucător era un adevărat magician al jocului cu balonul rotund.

Este vorba de mult regretatul jucător de fotbal al Sucevei Mircea Asimionoaiei, care într-adevăr merită să fie readus în memoria iubitorilor de fotbal şi nu numai. Fie-i ţărâna uşoară, iar familiei îndoliate încă o dată sincere condoleanţe.

Şi ca semn de respect pentru cei care au ţinut sus steagul fotbalului jucat de sucevenii-suceveni, merită a li se oferi un pios omagiu sau cuvinte de laudă următorilor: portarii Ionescu şi Ungureanu, jucătorii de câmp Radu Dan, Coman Forminte, Victor Danileţ, Oscar Überal, fraţii Constantin şi Aurelian Matei, Constantin Gheghe, Cerlincă, Arcadie Niculică, Dumitru Tarleţchi, Constantin Arhire şi mulţi alţii pe care anii i-au îmbrăţişat cu voalul uitării. Ca antrenori merită a fi pomeniţi Hedeş şi Tovicini care au fost ataşaţi echipelor sucevene trup şi suflet. Nu trebuie uitat nici arbitrul sucevean „Domnul” Cosmovici, care arbitra toate jocurile din acea vreme.

Scriind aceste rânduri, mi-am amintit ca prin vis şi numele a trei jucători din echipa „Dragoş Vodă” Cernăuţi. Aceştia sunt Soroceanu, Buliga şi Balahura.

Din toată pleiada celor menţionaţi, în Suceava mai vieţuieşte un fost mare jucător, portar, care făcea de multe ori un joc spectaculos , era deseori „pălmuit” cu frenezie de spectatori. Acesta a avut un comportament demn de luat în seamă de toţi cei cu balonul rotund în vârful bocancului, de toţi acei care pretind a practica jocul de fotbal cu eleganţă şi cu profesionalism. Este vorba de fostul portar Andrei Sidac, care locuieşte retras de lume, într-un bloc de pe strada Mărăşeşti, şi care este uitat chiar şi de cei care pretind a fi mari iubitori ai jocului de fotbal şi cărora le-a adus multe bucurii şi satisfacţii atunci când apăra culorile şi prestigiul echipei sucevene. Cine are urechi de auzit, să audă!

(Pens. DRAGOŞ PENTIUC)

P.S. În acele vremuri, jucătorii de fotbal nu primeau salarii ca fotbalişti. Ei se mulţumeau cu salariile modeste primite de la unităţile la care erau angajaţi, precum şi cu aplauzele spectatorilor.

După ocuparea nordului Bucovinei şi după dispariţia echipei „Dragoş Vodă” Cernăuţi, în Suceava, începând de prin anii 1946 şi până prin anii 1954-1956, a mai fost o echipă de fotbal – „Macabii Suceava”, al cărei susţinător înflăcărat era cântăreţul din vioară Max Glikman. Acesta era şi şeful muzicanţilor de la fostul restaurant „Central”, care se afla vizavi de actuala Casă de Cultură, pe „Strada Mare”.

sursa: Crai Nou

COMENTARII:

4 Comentarii la "Despre fotbalul anilor ’40"

  1. nota 10 pentru articol , bravo baieti , kido ,vatamanu si restu 🙂 !

  2. foarte tare articolul….din acest istoric fotbalistic sucevean rezulta ca nu trebuie uitate fostele glorii ale acestui sport frumos numit fotbal.respect celui care la scris.

  3. Felicitari pentru initiativa de a ne ne cunoaste istoria sportului din regiune. Ar fi extraordinar sa culegem cat mai multe informatii si dovezi(cronici din ziare, fotografii) despre cele mai vechi evenimente sportive!

  4. Interesant si poate plin de invataminte! O necesara corectura insa: este vorba de Gheorghe si nu Constantin Arhire.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*