Derbyul pricăjiţilor

Dănuţ Chidoveţ

Mult trâmbiţatul derby dintre Cetatea şi FC Botoşani n-a impresionat cu nimic. A fost genul de partidă care s-ar fi terminat 0-0 şi dacă se juca cu 22 de mingi şi ţinea patru nopţi şi patru zile.

Vineri seara, Ioan Radu işi dusese elevii la biserică. Au pupat icoane, s-au crucit văzând câte puncte au strâns până atunci, au aprins lumânări spre pomenirea arbitrajelor de astă primăvară, iar la ieşire au trecut numele botoşănenilor pe toacă. A doua zi urmau să joace la ce-o da Dumnezeu.

Odată echipată divinitatea in alb-albastru, pentru ai noştrii fotbalul devenise o simplă obligaţie de serviciu, iar Areniul un refugiu cu public unde poţi scăpa de nevastă sau amantă preţ de două ore.

De jucat, am jucat ţărăneşte, fără noimă, la mâna destinului. Am respins baloane cu tibia in tribună, am luftat, a făcut stopuri ca de colţul mesei, ne-am driblat şi propria umbră, am faultat la mijlocul terenului ca pădurarii, am centrat spre nimeni de nicăieri, am invins fotbalul.

Mahmură incă după victoria de săptămâna trecută, cetei de pricăjiţi de la Cetatea i-a trebuit exact 83 de minute să nimerească poarta botoşăneană. In acest timp, Ioan Radu descalifica meseria de antrenor in colbul roşiatic din faţa băncilor de rezerve.

La final, aflasem cu toţii că Dumnezeu face ce vrea.

www.chido.blog.com

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Derbyul pricăjiţilor"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*