Derby-ul etapei a 2-a se joacă la Vatra Dornei

Dorna Vatra Dornei

Liga a 4-a INTER CONTI programează la sfârşitul acestei săptămâni meciurile din cadrul etapei a 2-a. Derby-ul rundei se va juca la Vatra Dornei, acolo unde echipa locală va primi vizita liderului clasamentului Viitorul Liteni. Rezultatele meciurilor vor fi transmise LIVE pe GazetaSV.ro!

După victoria cu 8-2 înregistrată în urmă cu o săptămână în faţa Putnei, antrenorul Viitorului Liteni, Demis Maranda, vizează un succes şi la Vatra Dornei, dar s-ar mulţumi şi cu o remiză.

“Am câştigat la scor în etapa trecută, dar nici un meci nu seamănă cu altul. Este primul joc al nostru în deplasare, iar gazdele vor fi motivate pentru că debutează în faţa propriilor suporteri. Vatra Dornei are o echipa bună, o parte dintre jucători evoluând anul trecut în Liga a 3-a. Noi abordăm toate meciurile la victorie, dar până la urmă ar fi bun şi un punct. Campionatul este lung şi contează orice reuşim să luăm din deplasare. Băieţii noştri sunt în pletitudinea forţelor şi au moralul ridicat, mai ales că în ultimul meci au întors scorul de la 0-2”, a anunţat antrenorul grupării din Liteni.

De cealaltă parte, Dorna Vatra Dornei a primit un duş rece la debutul în Liga a 4-a, fiind învinsă la Fălticeni cu un categoric 4-1. Faţă de jocul din urmă cu o săptămână, antrenorul Relu Buliga se va putea baza acum pe întreg lotul de jucători.

“La Fălticeni din cei şase băieţi de la Câmpulung Moldovenesc a fost prezent doar portarul Acsinte, ceilalţi jucători lipsind din motive personale. Acest lucru a contat foarte mult, mai ales în repriza secundă, când nu am avut jucători proaspeţi pe banca de rezerve. Nu am renunţat sub nici o formă la obiectivul nostru, de a termina între primele locuri, iar duminică suntem hotărâţi să le oferim o victorie suporterilor, care probabil vor veni în număr mare la meci”, a anunţat delegatul dornenilor, Marcel Ivan.

Un alt meci interesant se anunţă la Frătăuţii Vechi, gazdele urmând să primească vizita echipei Rapid CFR 2 Siret. Celelalte pretedente la titlul de campioană au misiuni aparent uşoare în etapa din weekend. Şomuzul Preuteşti va deschide etapa a doua, sambata, de la ora 17:00, la Gura Humorului, iar Şomuz Fălticeni va juca a doua zi, de la aceeaşi ora, la Vatra Moldoviţei.

Iată programul complet al etapei a 2-a din Liga INTER CONTI:

CS GURA HUMORULUI – ȘOMUZUL PREUTEȘTI

TEREN: GURA HUMORULUI (Sâmbătă,29.08.2015 – ora 17:00)
ARBITRI:
A: Tcaciuc Ionut -Suceava
A1: Neamtu Constantin – Suceava
A2: Darea Lucian – Suceava
OBSERVATOR:
Obs: Antoniu Dumitru – Suceava

PROGRESUL FRĂTĂUȚII VECHI – RAPID CFR 2 SIRET

TEREN: FRĂTĂUȚII VECHI (ORA 17:00)
ARBITRI:
A: Bilius Andrei – Suceava
A1: Corduneanu Andrei – Falticeni
A2: Maranduca Robert – Falticeni
OBSERVATOR:
Obs: Radasanu Adrian – Suceava

VIITORUL VEREȘTI – MOLDOVA DRĂGUȘENI

TEREN: VEREȘTI (ORA 17:00)
ARBITRI:
A: Blanariu Alexandru – Falticeni
A1: Lungu Cosmin – Falticeni
A2: Vieru Adrian – Falticeni
OBSERVATOR:
Obs: Paduraru Cristi – Suceava

AS BRADUL PUTNA – AS RECOLTA FÂNTÂNELE

TEREN: PUTNA (ORA 17:00)
ARBITRI:
A: Cont Bogdan – Suceava
A1: Naghi Petru – Suceava
A2: Darea Lucian – Suceava
OBSERVATOR:
Obs: Suhan Marius – Suceava

CSM DORNA VATRA DORNEI – VIITORUL LITENI

TEREN: VATRA DORNEI (ORA 17:00)
ARBITRI:
A: Bilouseac Florin – Suceava
A1: Blanariu Florin – Suceava
A2: Bostan Daniel – Suceava
OBSERVATOR:
Obs: Paduraru Vasile – Gura Humorului

VICTORIA VATRA MOLDOVIȚEI – ȘOMUZ FĂLTICENI

TEREN: VATRA MOLDOVIȚEI (ORA 17:00)
ARBITRI:
A: Sroder Robert – Suceava
A1: Pista Andrei – Suceava
A2: Bujoreanu Ilie – Suceava
OBSERVATOR:
Obs: Sutea Dumitru – Iacobeni

ȘTIINȚA VICOVU DE SUS – BUCOVINA 2 MILIȘĂUȚI

TEREN: FRĂTĂUȚII NOI (ORA 17:00)
ARBITRI:
A: Lazar Laurentiu – Gura Humorului
A1: Savu Adrian – Radauti
A2: Moldovan Roberto – Siret
OBSERVATOR:
Obs: Murariu Teodor – Gura Humorului

Clasament Liga INTER CONTI seniori:

clasament seniori

Clasament Liga INTER CONTI juniori B1:

clasament juniori B1

 

banner live ajf orizontal

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Derby-ul etapei a 2-a se joacă la Vatra Dornei"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*