Derby sucevean la poalele Giumalăului

rapid pojorata areni stadion

Etapa a XV-a a Ligii a II-a programează sâmbătă, de la ora 11.00, al doilea episod al duelului local dintre Bucovina Pojorâta și Rapid CFR. Ajunși pe ultimul loc calificabil în play-off, cu doar două puncte strânse în ultimele patru meciuri, “ceferiștii” nu concep să rateze victoria la poalele Giumalăului.

conferinta Rapid Sava Negru Andries

“Mergem la Pojorâta să câștigăm. Nu concepem nici măcar un egal. Întâlnim un adversar pe care îl cunoaștem foarte bine, cu care am jucat și în amicale, iar în mod normal plecăm ca favoriți. Trebuie să ieșim învingători. Vrem victorii în meciurile care au mai rămas de disputat în acest an pentru a termina în primele șase locuri din clasament”, a spus fundașul Radu Sava.

Mircea Negru se așteaptă la un meci de luptă și anunță că rapidiștii vor lua săbiile cu ei la Pojorâta.

“Știm foarte bine echipa din Pojorâta. E un derby local. Nu se pune în discuție decât victoria noastră. O să fie un meci de luptă, ne luăm sabiile la noi. Vom juca pe un teren mic și rău, pe care nu contează foarte mult valoarea jucătorilor. Contează cine își dorește mai mult victoria”, a declarat atacantul Rapidului.

Laurențiu Andrieș se așteaptă la o tresărire de orgoliu din partea “ceferiștilor” după seria de rezultate negative din noiembrie.

“Venim după o perioadă grea, dar sper să avem o reacție pozitivă la Pojorâta. Întâlnim o echipă bună pe teren propriu. Puține echipe au plecat cu puncte de acolo, dar am pregătit meciul în așa fel încât să scoatem maximum. E un derby al județului, la finalul cărui sper să fim noi aceia care ne vom bucura. Într-adevăr, terenul de acolo dezavantajează o echipă care pasează, dar indiferent de starea gazonului, rea, bună, trebuie să câștigăm. Avem nevoie de victorie pentru a rămâne pe un loc de play-off”, a declarat antrenorul secund al grupării de pe Areni.

Rapidul se confruntă cu două absențe la meciul de astăzi de la Pojorâta. Juniorii Constantin Aeroaiei și Lucian Jitariuc sunt suspendați, în vreme ce fundașul Sorin Ciobanu este accidentat.

De partea cealaltă, antrenorul Dănuț Mândrilă vede în meciul de sâmbătă o bună ocazie pentru elevii săi de a șterge impresia lăsată în runda trecută la Buzău, unde au pierdut cu 0-4.

Danut Mandrila

“Suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte greu, în compania unei echipe experimentată a Sucevei. Ambele formații venim după o serie de trei rezultate negative, iar în ceea ce ne privește trebuie să spălăm rușinea de la Buzău. Trebuie să arătăm mai multă determinare în joc”, a declarat tehnicianul Bucovinei Pojorâta.

Tot trei absențe are și antrenorul Dănuț Mândrilă. Răuță și Acostăchioaie sunt suspendați, în vreme ce Jarda este accidentat.

Pojorâta (echipa probabilă): Pop – Cristescu, Prundean, Patca, Duțică – S. Rus, Stănescu, Juncănaru, Căinari – Buhăcianu, Coman.
Rapid Suceava (echipa probabilă): Niga – Bălan, Ferariu, Sava, Semeghin – Onciu, Sumanariu – Golofca, Apostol, Dănilă – M. Negru.

Casele de pariuri se așteaptă la un meci echilibrat. Rapidul este ușor favorită, cu o cotă de 2.40 la victorie. De partea cealaltă, un succes al Pojorâtei este cotat cu 2.60, în vreme ce egalul are o cotă de 3.20.

Meciul direct din tur s-a încheiat cu victoria Rapidului, scor 2-1. Enciu și Sandu, respectiv Buhăcianu au fost marcatori în jocul de pe Areni.

Programul etapei a XV-a:

Rapid București – Farul Constanța 0-0
Bucovina Pojorâta – Rapid Suceava
Dunărea Călărași – Oțelul Galați
Academica Clinceni – ACS Berceni
Ceahlăul Piatra Neamț – Gloria Buzău
Dacia Unirea Brăila – SC Bacău
CS Balotești va sta în această rundă.

Clasament sezonul regulat 2015/2016:

LOCECHIPAMVEÎGMGP+/-PCT
1Rapid Bucuresti24166243103354
2Dunarea Calarasi24157250133752
3Farul Constanţa24135646301644
4Dacia Unirea Braila24135630191144
5FC Clinceni24134745232243
6SC Bacău24113102828036
7ACS Berceni249783235-334
8Gloria Buzău2494112339-1631
9CS Baloteşti2468102330-726
10RAPID SUCEAVA2467112236-1425
11Ceahlaul Piatra Neamt2435161440-2614
12Otelul Galati2433181243-3112

La finalul sezonului regulat, primele șase clasate se califică în play-off, ocupante locurilor 7-12 vor juca în play-out, în vreme ce echipa clasată pe locul 13 va retrograda direct în Liga a III-a.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Derby sucevean la poalele Giumalăului"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*