Derby de Bucovina la Rădăuţi

Etapa a VIII-a a Ligii a III-a programeaza maine, cu incepere de la ora 15.00, duelul ultimelor doua campioane ale judetului Suceava, ACS Bucovina Radauti urmand sa primeasca pe stadionul Municipal, vizita celor de la Bucovina Pojorata.

Ajunsi pe ultimul loc al clasamentului, cu doar puncte stranse in primele sase meciuri ale campionatului, radautenii par condamnati sa castige intalnirea de astazi, lucru subliniat si de Manuel Costache. “Ne asteapta un meci greu, dar pe care suntem condamnati sa-l castigam. Vom face tot posibilul sa obtinem cele trei puncte puse in joc”, a spus managerul clubului radautean. “Manu” spera ca “galben-albastrilor” sa nu mai comita atatea greseli in defensiva, aceasta fiind in opinia sa si punctul slab al echipei, tinand cont ca pana acum Butnariu si compania au o medie de aproape trei goluri incasate pe meci: “Avem posesie, cursivitate in joc, avem faze de poarta, dar gresim prea mult in aparare. E punctul nostru slab, asta pentru ca nu avem dubluri pe posturi in defensiva”.

Radautenii se confrunta cu doua probleme de lot inainte meciului de maine cu Pojorata, Sfarnaciuc si Zaremba fiind incerti din cauza unor accidentari usoare.

De partea cealalta, oaspetii se asteapta la un meci dificil, dar au anuntat prin vocea antrenorului Danut Mandrila ca vin la Radauti cu intentia de cuceri toate cele trei puncte si a ramane in partea superioara a clasamentului. “Ne asteapta un meci greu, tinand cont ca si radautenii au mare nevoie de puncte. Sper insa sa ne revenim dupa ultimele doua infrangeri si sa castigam acest meci”, a declarat antrenorul celor din Pojorata, care se confrunta cu doua probleme de lot, Nemes si Ionita fiind incerti din cauza unor accidentari usoare.

Meciul de la Radauti va fi condus de o brigada de arbitri formata din centralul harghitean Bajka Barna, asistat de nemtenii Vladimir Urzica si Ovidiu Arusoaie.

Sporting va trage cortina peste etapa a VIII-a a Ligii a III-a, trupa condusa de Mihai Gurita urmand sa primeasca sambata, de la ora 15.00, pe stadionul Areni, vizita celor de la Aerostar Bacau, echipa la care evolueaza si ex-rapidistul Marius Dobos.

Programul etapei a VIII-a:
Petrotub Roman – FCM Dorohoi
Bucovina Radauti – Bucovina Pojorata
Cetatea Targu Neamt – Kosarom Pascani
Stiinta Miroslava – Ceahlaul II (sambata)
Sporting Suceava – Aerostar Bacau (sambata)
CSM Moinesti va sta in aceasta runda.

Clasament:
1.    Stiinta Miroslava    7    5    0    2    11-4    15p
2.    Petrotub Roman    6    4    2    0    11-4    14p
3.    FCM Dorohoi    7    3    3    1    8-6    12p
4.    CSM Moinesti    7    4    0    3    9-8    12p
5.    Cetatea Targu Neamt    6    3    2    1    9-3    11p
6.    FC Pojorata    6    3    0    3    7-9    9p
7.    Kosarom Pascani    6    2    2    2    12-6    8p
8.    Sporting Suceava    6    1    3    2    9-14    6p
9.    Ceahlaul II     7    1    2    4    7-13    5p
10.    Aerostar Bacau    6    1    0    5    4-8    3p
11.     Bucovina Radauti    6    0    2    4    6-17    2p

COMENTARII:

12 Comentarii la "Derby de Bucovina la Rădăuţi"

  1. acum au zis ca au probleme in defensiva si la emisiune in direct a zis ca apararea si mijlocul nu e o problema..de un atacant mai are nevoie…se contrazice singur asta..e chiaun de cap:)))

  2. cum ramane cu onorea , ref la comentarii? ptr GMI

  3. Bucovina Rădăuţi – Bucovina Pojorâta / 0-0 …a inceput meciul …/

  4. Bucovina Rădăuţi – Bucovina Pojorâta / 1-0 min 17

  5. Min.30, Bucovina Radauti-Bucovina Pojorata ‘1-0’.

  6. Bucovina Radauti-Bucovina Pojorata ’1-1 min 45 … A inscris Ciprian Ionita pentru echipa noastra.

  7. Min.46. A inceput repriza secunda.

  8. Bucovina Rădăuţi – Bucovina Pojorâta min 65 / 1-1

  9. Radautiul a aratat ca se poate…pacat de gafa portarului…minutul 33 repriza 2 rosu agache (pojorata)

  10. Bucovina Rădăuţi – Bucovina Pojorâta min 85 / 1-1

  11. Bucovina Rădăuţi – Bucovina Pojorâta 1-1 final

  12. Ce rusine!!! Nu mai am alte cuvinte!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*