Dans pe sârmă cu Buftea

Rapid Suceava danseaza pe sarma pe final de campionat. Gruparea “ceferista” isi joaca viitorul pe scena matineului in meciul pe care il are programat maine, cu incepere de la orele 11.00, pe stadionul din Clinceni, in fata celor de la CS Buftea.

Refuzata de antrenorul Marin Barbu, macinata de scandaluri din interior si fara niciun sprijin financiar din partea primariei din luna noiembrie a anului trecut, echipa suceveana joaca cu soarta in propriile maini. “Ceferistii” sunt insa increzatori ca se vor intoarce neinvinsi din fieful ilfovenilor, mai ales ca in acest sezon au obtinut mai multe puncte pe teren strain decat acasa. “Suntem increzatori inainte acestui meci, pentru ca am adus mai multe puncte din deplasare in acest sezon. Jucam mai bine afara si speram sa ne intoarcem victoriosi de la Clinceni, chiar daca vom intalni un adversar cu multi jucatori experimentati”, a declarat organizatorul de competitii al Rapidului, Nae Grosu.

Rapidistii iau in calcul si varianta unui egal, in conditiile in care evolueaza pe terenul unei contracandidate la retrogradare. “Orice punct conteaza pentru noi in momentul de fata, mai ales daca este obtinut in deplasare, contra unei echipe cu care ne batem sa scapam de retrogradare, asa cum este Buftea. Atat timp cat iesim pe plus la adevar, orice punct este binevenit”, a spus Nae Grosu.

Rapid nu va putea conta in meciul de la Clinceni pe patru jucatori, este vorba de Sumanariu, Spatar si Golofca, toti dati accidentati, dar nici pe Semeghin (foto), care a incasat in runda precedenta al saptelea cartonas galben si este suspendat.

Meciul cu CS Buftea va consemna si debutul lui Marius Zavoi intre buturile rapidistilor, sibianul fiind in acest moment singurul portar cu experienta din lotul “ceferistilor”, dupa plecarea lui “Gogoasa”. “Zavoi s-a pregatit foarte bine, iar acum are sansa sa arate ce poate. Speram sa inchida poarta, sa bifam si noi primul meci in deplasare din acest sezon fara gol primit”, a spus Grosu, precizand ca postul de portar de rezerva ii va reveni maine juniorului Toma Nica.

Rapid pleaca cu sansa a doua in jocul de la Clinceni, trupa antrenata de Bogdan Tudoreanu si Ion Buzoianu avand la casele de pariuri o cota de 4.15 pentru o eventuala victorie in meciul de maine. De partea cealalta, un succes al echipei gazda este cotat cu 1.75, in vreme ce rezultatul de egalitate are o cota de 3.35.

Echipa suceveana nu a pierdut pe teren strain de la startul sezonului de primavara, bifand in acest an un egal la Tulcea si o victorie la Constanta. Dincolo, trupa antrenata de Valentin Badoi este neinvinsa de doua meciuri la Clinceni, unde in ultima luna s-a impus in fata celor de la CS Otopeni si a remizat cu FC Botosani.

Programul etapei a XXIII-a:
Sageata Navodari – Sportul
CF Braila – Delta Tulcea
Unirea Slobozia – FC Botosani
CS Buftea – Rapid Suceava
Dinamo II – Dunarea Galati
CS Otopeni, Chindia si Farul vor sta.

Clasament:
1.    FC Botosani    18    12    2    4    33-15    38p
2.    Delta Tulcea    19    10    5    4    33-16    35p
3.    CS Otopeni    19    10    5    4    27-20    35p
4.    CF Braila    17    10    2    5    32-27    32p
5.    Sageata Navodari    17    9    4    4    32-22    31p
6.    Sportul Studentesc    18    8    1    9    24-31    25p
7.    Unirea Slobozia    17    6    6    5    28-28    24p
8.     Dunarea Galati    17    6    3    8    19-23    21p
9.    Dinamo II Bucuresti    18    5    3    10    24-31    18p
10.    CS Buftea    17    5    3    9    21-31    18p
11.    Chindia Targoviste    18    4    5    9    24-29    17p
11.    Rapid Suceava    17    4    4    9    16-24    16p
13.    Farul Constanta    17    4    1    12    18-32    13p

In tur, Rapid si CS Buftea au incheiat la egalitate pe stadionul Areni, scor 0-0.

COMENTARII:

2 Comentarii la "Dans pe sârmă cu Buftea"

  1. live text de la roman nu?

  2. Au distrus si aceasta echipa. Mi-e greu dar sa fim realisti , orice echipa a fost la Suceava in ultimii ani mereu obiectivul a fost „salvarea de la retrogradare”.
    E dureros cand vezi ca nici macar pe scena a doua a fostbalului nu putem fi in stare sa mentinem o echipa.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*