Cupa Interetnică, la final

Cupa Interetnica 2015

Municipiul Suceava a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute cea de-a XII-a editie a Cupei Interetnice Bucovina, activitate care a beneficiat de sustinerea financiara a Consiliului Local Suceava si a Federatiei Române Sportul pentru Toti.

Organizatia care a implementat la nivel local evenimentul este Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti Suceava. Partenerii evenimentului au fost Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Suceava, clubul CSM Suceava si Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava.

Anul acesta participantii au facut parte din rândul minoritatilor etnice din Bucovina (ucrainieni, poloni, germani, romi, rusi-lipoveni, armeni, italieni, evrei, maghiari), invitatii venind din partea comunitatilor etnice armene si italiene din Iasi, ai maghiarilor din Toplita, ai turco-tatarilor musulmani din Constanta, dar si traditionalii invitati din Cernauti – Ucraina (membrii ai administratiei Regionale Cernauti) si Republica Moldova (Grupul de Initiativa al Românilor din Basarabia). Alaturi de delegatia din judetul Iasi s-au aflat si trei cetateni din Armenia.

Programul manifestarilor sportive a început oficial sâmbata la Balonul Universitatii “Stefan cel Mare” Suceava. Dupa deschiderea festiva, baietii s-au într-un turneu de fotbal iar fetele s-au intrecut în sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava la kin-ball, badminton, tir cu arcul, boccia, tenis de masa si activitati de fitness-aerobic. Turneul de fotbal a fost castigat de echipa Uniunii Ucrainenilor din Balcauti, care s-a impus in finala in fata Comunitatii Rromilor din Gulea (Dolhasca). Podiumul a fost completat de Grupul de Initiativa a Romanilor din Basarabia, iar locul 4 i-a revenit echipei Comunitatii Germane. Traditionalul meci de fotbal dintre echipa Administratiei din Suceava si cea a Regiunii Cernauti s-a incheiat la egalitate, scor 7-7. Sambata dupa-amiaza activitatile sportive au lasat locul celor culturale. Echipele participante au schimbat echipamentul sportiv cu costumele traditionale si si-au etalat maiestria pentru a prezenta spectatorilor mostenirea culturala. Astfel, au fi aduse în scena costume, dansuri si cântece ale minoritatilor etnice invitate. Ieri de dimineata, participantii au dat piept cu noi provocari sportive si distractive. Si-au etalat curajul în a aborda panouri de catarare si escalada, aceasta fiind de altfel si elementul de noutate al editiei din acest an.

Vezi o galerie foto de la editia din acest an a Cupei Interetnice!

Toate aceste manifestari sunt posibile datorita sprijinului oferit de Primaria Municipiului Suceava si al Consiliului Local Suceava si al Federatiei Române Sportul pentru Toti. Organizatorul local al manifestarilor este Asociatia Judeteana “Sportul pentru Toti” cu ajutorul partenerilor: Clubul Sportiv Municipal Suceava, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Suceava si Universitatea “Stefan cel Mare”.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Cupa Interetnică, la final"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*