Cupa Interetnică Bucovina a ajuns la ediția a XVI-a

Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti Suceava, în parteneriat cu Asociatia Juventus si Fundatia ANA, continua traditia începuta acum 16 ani prin organizarea Cupei Interetnice Bucovina 2019.

Aceasta va avea loc vineri si sambata, la Suceava, având ca invitati tineri apartinând minoritatilor etnice din Bucovina. Alaturi de acestia vor mai fi prezenti invitati din Cernauti – Ucraina (membrii ai administratiei Regionale Cernauti), dar si elevi si studenti din Republica Moldova.

Activitatile se vor desfasura vineri, cu începere de la ora 18.30, în sala LPS, unde va avea loc un meci de fotbal între membri ai Administratiei judetului Suceava si cei ai Regiunii Cernauti, Ucraina. Sâmbata, la ora 10.00, pe terenul Liceului Sportiv Suceava va avea loc deschiderea oficiala . Dupa aceasta, baietii vor concura într-un turneu de fotbal, iar fetele se vor confrunta în sala de jocuri a Liceului cu Program Sportiv Suceava la kin-ball, badminton, tir cu arcul si activitati de fitness-aerobic. Activitatile fac parte din calendarul sportiv international al Federatiei Române Sportul pentru Toti, care este de altfel si finantatorul principal al evenimentului.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Cupa Interetnică Bucovina a ajuns la ediția a XVI-a"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*