Cum a ajuns fotbalul sucevean o simplă unealtă electorală

Dinu Zară

Creşterea şi descreşterea clubului FC Cetatea Suceava au fost strâns legate de campaniile electorale din ultimii ani.

Niciodată FC Cetatea nu a fost altceva decât o unealtă electorală. Acesta a fost scopul pentru care echipa a fost înfiinţată şi potenţialul electoral al clubului a fost singurul motiv pentru care a fost menţinut în viaţă.

Înfiinţarea unei echipe de fotbal a fost una dintre principalele promisiuni ale lui Ion Lungu în 2004, atunci când l-a învins pe Marian Ionescu la alegerile pentru primărie.

Subiectul era unul sensibil, Marian Ionescu fiind considerat principalul vinovat pentru declinul subit al fotbalului sucevean.

Ales primar şi cu ajutorul voturilor sucevenilor microbişti, Lungu s-a ţinut de cuvânt şi a înfiinţat în mare grabă, după vreo lună sau două de mandat, FC Cetatea, echipă care a preluat locul „şoimilor” în Divizia C. Clubul s-a calificat în acelaşi sezon în Divizia B, sezon în care am avut parte şi de alegeri parlamentare şi prezidenţiale.

După vreo două sezoane în care echipa a mers bine, în 2007 am retrogradat în Divizia C. Retrogradare suspectă, chiar în ultima etapă, în condiţiile în care noul antrenor, Marian Pană, reuşise o serie de rezultate pozitive.

S-a spus atunci că lupta pentru evitarea retrogradării a fost decisă după un telefon misterios primit de fostul preşedinte Dumitru Moldovan.

Eu suspectez că totul nu a fost decât un calcul meschin privind exploatarea la maxim a potenţialului electoral al echipei în campaniile care băteau la uşă.

Au fost pompaţi bani la club, au fost aduşi jucători pe contracte imense pentru Liga a III-a, iar obiectivul era clar: promovarea.
Cu un lot puternic şi, de multe ori, arbitraje favorabile, Cetatea a defilat în turul campionatului 2007-2008, perioadă care a coincis cu alegerile europarlamentare din noiembrie 2007.

Echipa şi-a făcut treaba şi în retur, promovând uşor în Liga a II, din pură coincidenţă tocmai în campania pentru alegerile locale din iunie 2008 când Lungu a fost reales în funcţia de primar al Sucevei.

Tot atunci au apărut însă şi divergenţe între antrenorul Marian Pană şi Ion Lungu. Deşi probabil că ar fi dorit-o, primarul nu şi-a permis să-l mazilească pe Marian Pană, care se bucura de o simpatie evidentă în rândul sucevenilor. Mai ales că urmau alegerile parlamentare din noiembrie 2008.

A făcut-o însă imediat după alegeri, în decembrie, antrenor principal fiind numit Ovidiu Murariu. Nici acesta nu a rezistat foarte mult şi, în campania pentru europarlamentare din iunie 2009, a fost înlocuit cu Ioan Radu. Ne-am salvat atunci de la retrogradare datorită faptului că s-au desfiinţat mai multe echipe din serie. Liniştea de la clubul de fotbal însemna pentru Lungu linişte în campania electorală.

Când apele păreau în sfârşit liniştite şi urmau să înceapă pregătirile pentru un nou sezon în Liga a II-a, dar mai ales pentru alegerile prezidenţiale, Lungu are parte de un nou scandal la echipă. După ce s-a aflat că echipa este în faliment, cu datorii de miliarde şi în pericol de desfiinţare, primarul se vede nevoit să îl dea afară pe Dumitru Moldovan.

Cu doar câteva luni înainte de alegeri, Cetatea începe sezonul cu un preşedinte nou, Ciprian Anton, şi un antrenor contestat, Ioan Radu. Mai mult, în jurul echipei scandalurile se ţin lanţ.

Cu doar câteva săptămâni înainte de campania pentru prezidenţiale se liniştesc apele la Cetatea. Sandrinio Neagu spune că liniştea a fost adusă de câteva milioane de lei vechi. Mai mult, la ultimul meci de acasă băieţii au jucat în echipament portocaliu. Evident, o altă coincidenţă.

Concluzii: Momentele de glorie ale Cetăţii au coincis cu perioadele de campanie electorală. Cetatea nu va face niciodată performanţă tocmai pentru că echipa este finanţată doar pentru a fi folosită că o unealtă electorală.

În acelaşi timp, acesta este şi motivul pentru care echipa nu va fi desfiinţată. Din ce în ce mai des oameni pe care îi interesează soarta clubului îmi spun că se tem că echipa va fi desfiinţată. Eu nu cred asta.

Argumentul lor este faptul că primarul Ion Lungu a spus de multe ori că banii investiţi la Cetatea nu îi aduc capital electoral ci că ar câştiga mai multe voturi dacă ar folosi acei bani în alte scopuri, de exemplu pentru a asfalta o stradă.

Eu cred că tocmai acesta este motivul pentru care echipa nu va fi desfiinţată. Deşi fondurile virate la Cetatea nu îi aduc voturi în plus, cu siguranţă că Lungu ar pierde multe voturi dacă ar refuza să mai finanţeze echipa. Alegerile prezidenţiale tocmai au trecut şi vor urma trei ani fără campanii electorale.

Eu cred că echipa va retrograda în acest sezon şi vom rămâne în Liga a III-a până în anul 2011 când, dintr-o dată, Primăria va găsi bani pentru a mări bugetul echipei. Astfel că Cetatea va promova în Liga a II-a tocmai în vara anului 2012, atunci când, din pură coincidenţă, va fi şi campania electorală pentru alegerile locale şi când Lungu va candida pentru un nou mandat.

Facem pariu?

www.dinuzara.com

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Cum a ajuns fotbalul sucevean o simplă unealtă electorală"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*