CSU Suceava a urcat pe podium!

Universitatea Suceava a urcat pe podiumul Ligii Naţionale de handbal masculin, după ce s-a impus, în această seară, cu scorul de 32-26, pe terenul formaţiei CSM Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a.

Intrată pe teren după o serie de trei victorii consecutive, echipa suceveană a început ca din puşcă întâlnirea din sala Lucian Grigorescu, “studenţii” luând un avans de trei goluri încă din primele cinci minute ale jocului, scor 4-1. Ajutate de paradele lui Ciobanu şi de ratările sucevenilor, care au luat la ţintă barele porţii adverse, gazdele au redus handicapul la un singur gol la finalul primului sfert de oră al meciului, scor 7-6. Trupa lui Bibirig a mărit însă ritmul în ultimele cinci minute ale primei reprize, iar pe fondul trasoarelor trimise de Chiruţ şi a intervenţiilor lui Pralea, oaspeţii au intrat la pauză la adăpostul unui avantaj de trei reuşite, scor 16-13.

Partea secundă a început cu bucureştenii la timonă, care au profitat de ezitările din jocul Universităţii şi s-au apropiat din nou la un singur gol în minutul 35, scor 17-16. Echipa suceveană a lăsat însă gluma la o parte, iar preţ de nouă minute a făcut legea pe teren. Consecinţele aveau să se vadă pe tabela de marcaj, unde scorul a ajuns la 22-16, după o serie de cinci goluri consecutive înscrise de “studenţi”. Diferenţa maximă dintre cele două formaţii avea să se înregistreze în minutul 48, când Ciubotariu a marcat pentru 26-19 şi a scăpat tabăra “alb-albaştrilor” de orice emoţie în privinţa câştigării celor doua puncte puse în joc. În ultima decadă, Universitatea a jucat la conservarea rezultatului, golurile marcate pe final de Chiruţ şi Ţuţu asigurând o victorie concludentă pentru gruparea suceveană, scor 32-26.

Universitatea Suceava: Pralea (15 intervenţii), Andrei (2) – Chiruţ (7 goluri), Matei (5), Acatrinei (5), Ciubotariu (5), Dediu (3), Mitrea (2), Adomnicăi (2), Gavriloaia (2), Ţuţu (1).

Rezultatele etapei a XXI-a:

HC Caraş Severin – HCM Constanţa 27-33
Politehnica Timişoara – Pandurii Târgu Jiu 32-35
CSM Satu Mare – CSM Oradea 43-30
Minaur Baia Mare – Dinamo Braşov 24-26
CSM Bucureşti – Universitatea Suceava 26-32
Ştiinţa Bacău – Steaua Bucureşti 31-26
HC Odorhei – “U” Transilvania Cluj 30-30

În runda următoare, Universitatea va primi sâmbătă, cu începere de la orele 11.00, în sala LPS, vizita ocupantei locului 2 în clasament, gruparea HC Odorhei.

  • Multumim Bogdan Bulină pentru transmisie si www.handbalvolei.ro pentru foto si info.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSU Suceava a urcat pe podium!"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*