CSU Suceava a încheiat sezonul cu o masă festivă

CSU Suceava a încheiat sezonul competițional 2022/2023 într-un cadrul festiv, la restaurantul Vivendi. Pe lângă jucători și staff-ul tehnic, la ultima întâlnire înainte de intrarea în vacanță au participat și reprezentanții principalilor finanțatori ai echipei locale de handbal, primarul Ion Lungu și rectorul USV, Valentin Popa, care i-au felicitat pe universitarii pentru medaliile bronz cucerite duminică la final-four-ul Cupei României.

Totul este bine când se termină cu bine. Sigur că a fost un campionat cu multe evoluții contradictorii, cu multe meciuri pierdute în ultima secundă, dar pe final de sezon a fost o răzbunare a sorții. Mă refer aici la Cupa României, unde am ocupat un meritoriu loc 3. Ne-am atins țelul, acela de a rămâne în Liga Națională, chiar dacă la începutul campionatului ne-am propus să terminăm între primele opt. Nu-i un capăt de țară. Vom recupera sezonul viitor. Suntem pe un drum bun. Vin tineri din urmă și mă bucur că handbalul masculin are viitor aici la Suceava. În doi ani, până vom termina lucrările la Sala Polivalentă, avem timp să facem o echipă performantă”, a declarat primarul Ion Lungu.

Meciurile din final-four-ul Cupei României au spălat micile nerealizări din timpul campionatului. Am trăit și eu la intensitate maximă aceste două meciuri. Nici nu-mi imaginez ce vis fi fost să ajungem în finală și să o câștigăm” a adăugat rectorul Valentin Popa.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "CSU Suceava a încheiat sezonul cu o masă festivă"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*