CSU pierde patru jucatori

Echipa locala de handbal Universitatea este cale sa se destrame, jucator cu jucator. Nemultumiti de incertitudinile financiare din jurul gruparii sucevene, care nu a reusit sa le plateasca salariile de cinci luni de zile, patru dintre componentii lotului au anuntat ca nu mai vor sa-si prelungeasca contractele care le expira la sfarsitul lunii viitoare.

Primii care au discutat despre incetarea raporturilor contractuale cu Universitatea sunt portarul Tudor Stanescu si pivotul basarabean Andrii Starikov. Situatia nu este deloc roz nici in privinta titularului dintre buturile “studentilor”, internationalul roman George Selaru, care a ajuns se pare la un acord de principiu cu Pandurii Targu Jiu. De asemenea, creierul echipei sucevene de la centrul terenului, coordonatorul Cristian Bursuc si-a manifestat intentia de a pleca. Inceputul exodului de jucatori a fost confirmat si de Petru Ghervan.

“Nu mai exista cale de intoarcere in privinta celor patru jucatori. Am discutat deja rezilierea contractelor cu Stanescu si Starikov. Selaru va semna probabil cu Targu Jiu, iar Bursuc, unul dintre cei mai vechi jucatori ai nostri este nemultumit de situatia generala de la Suceava si este in cautarea altei echipe”, a confirmat managerul Universitatii.

Pe langa Stanescu, Starikov, Selaru si Bursuc, alti sase jucatori importanti incheie contractele cu Universitatea in aceasta vara, iar managerul Petru Ghervan nu stie inca ce oferte salariale le poate face pentru sezonul viitor, avand in vedere ca in acest moment bate vantul prin conturile clubului sucevean. “Nu stiu ce nivel de salarizare le mai putem oferi. Cum putem sa tinem un jucator care are o oferta mai buna?”, a declarat Petru Ghervan cu referire la Chirut, Amihaesi, Soldanescu, Petrea, Tiganasu sau Mitrea, jucatori carora le expira intelegerile cu Universitatea Suceava la finalul lunii viitoare.

Miercuri va avea loc o prima analiza a situatiei de la echipa, iar spre sfarsitul acestei luni este programata si o noua sedinta a Consiliului de Administratie de la CS Universitatea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COMENTARII:

7 Comentarii la "CSU pierde patru jucatori"

  1. Propun un miting ANTI-lungu! Dragi SUCEVENI, iubitori de sport, haideti sa ne unim impotriva acestui primar mizerabil care a distrus orice urma de performanta in oras!!! Acest burtos care cica ne reprezinta, trebuie DEMIS! Haideti sa ne unim impotriva prelipcanului!

  2. baietii au ridicat stacheta la un nivel la care nu stiu cand vom mai ajunge!
    PLECATI ACUM CAT MAI PUTETI UNDE VA E BINE! aceasta comuna nu merita o astfel de echipa!

  3. nu e rea ideea unui protest la primarie si consiliul judetean…poate astfel se vor mai sensibiliza oficialitatile administratiei locale si judetene….eu cred ca multi ar participa, trebuie ca cineva sa organizeze si sa mobilizeze iubitorii sportului sucevean si cateva sute s-ar putea aduna!

  4. Luati in calcul un asemenea protest, eventual o scrisoare trimisa oficialitatilor sucevene de la primar, presedinte CJ, senatori si deputati suceveni. CSU Suceava este echipa care reprezinta municipiul si judetul Suceava si mai mult de atat ne reprezinta cu REZULTATE si ne putem MANDRI cu ei !!!

  5. iulian irimia | 21 mai 2013 at 21:01 | Răspunde

    Pana va organizati ne pleaca toti jucatorii.

  6. ne meritam soarta ! noi i-am votat ! ti-e rusine cu asa stadion cum e ARENI ! nimeni nu face nimic ! inainte de votare promit dar cand se vad in scaune uita repede ! Botosani are echipa de fotbal in A iar Suceava nu poate avea o echipa de fotbal in B ? handbalistii pleaca ! SV nu mai joaca in Europa la handbal ! fotbalistii chiar daca joaca acasa nu pot castiga un meci ! ce se intampla cu sportul sucevean ? l-am votat pe Nechifor si spre deosebire de Flutur spunea lumea ca va ajuta si fotbalul sucevean dar totul a fost o cacealma mare ! ne mandream cu echipa de handbal ca jucam prin europa acum cred ca o sa fim bucurosi daca nu retrogradam ! am jucat in divizia A la fotbal si toata lumea isi aduce aminte de Foresta sau CSM Suceava iar acum suntem ciuca batailor si RETROGRADARE scrie in dreptul Rapidului si nimeni nu ia nici o masura de-a salva fotbalul sucevean ca sa ramanem macar in liga II ! daca cade Rapidul 15 ani de acum inainte nu vom mai avea fotbal de liga II la Suceava ! cand va fi iar votarea iar vor vorbi frumos cu noi pana atunci nu ne baga in seama ! RUSINE !

  7. Pe langa cei 4,l-ati omis pe Tutu.

Lasă un răspuns la ALOOO! Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*